Andy Timmons

Ce chestie, mai sunt şi alţi chitarişti buni, în afară de Joe Satriani şi Steve Vai … ;)

Michael Jackson R.I.P.

sau ce am reţinut eu din tot circul mediatic priciunuit de decesul lui Michael Jackson

He missed his childhood and now he's gonna miss his old age.

How fucked up is that?

Michael Jackson never had a chance. He had to succeed for his family, his parents' dreams were dependent upon him.

Bob Lefsetz

U2 pleacă în turneu

ce ar trebui să facem, pentru a vedea şi noi aşa ceva, la noi, acilea? Cred că ar fi o motivaţie bună pentru a reuşi să get our shit together …. sau altfel zis, cine va aduce U2 în România va da şi lovitura.

90000 de oamenii …

A fi sau a nu fi, licenţiat

Worst of all, bright citizens spend their lives not knowing the things they ought to know, because they've been granted liberal-arts degrees for something far short of a liberal-arts education.

dintr-un articol din NYP

nu este prima dată când îmi trece prin cap să supun atenţiei domniilor voastre subiectul acesta, cu diferenţa că la ei, distincţia se face în jurul preţului, iar la noi, se face în jurul importanţei/legitimităţii.

Oricum, discuţia legată de inflaţia de diplome este universală. Ken Robinson amintea de faptul că din ‘80 încoace, universităţile au eliberat mai multe diplome decât de la înfiinţarea lor şi până în zilele noastre. Mai aveam şi prezentarea lui Carl Fisch, de la Fischbowl, cea cu Shift Happens, din care învăţam că ne pregătim să primim diplome, pentru care nu existau locuri de muncă acum câţiva ani, şi aşa mai departe.

Acum câteva săptămâni am ratat o discuţie ce se anunţa foarte interesantă, unde s-a hotărât că absenţa sau prezenţa unei diplome universitare îţi deschide sau închide, după caz, uşi esenţiale pe scara ascensiunii sociale, accesul la informaţie, etc.

Cine citeşte Cato Unbound este probabil familiarizat cu debate-ul din toamna trecută, cu privire la ostracizarea de către societate, a acelor membri care au eşuat în a-şi asigura o diplomă universitară. Se punea întrebarea pe site-ul lor, dacă se merită sacrificiul, şi dacă nu cumva, pedeapsa socială şi economică impusă de codul nescris actual, impus de societate, nu este cumva disproporţionată, dacă o contrapunem beneficiilor.

Mi se pare mult mai interesantă direcţia aceasta, deoarece analizează critic ceea ce avem deja, o sentinţă şi efectele ei, pe care le-am experimentat ani de-a rândul, pe propria piele, mai degrabă, şi nu o ipoteză destul de îndepărtată, precum în primul caz. Lucruri pe care le vei dobândi mai târziu.

Dacă ar fi să dau verdicte, eu unul, mă declar pesimist, cel puţin în ceea ce priveşte învăţământul românesc, unde în scurt timp, nu va mai fi nevoie decât de o diplomă de bacalaureat, şi aceea mai mult de ochii lumii, datorită politicii de îndepărtare oamenilor capabili din învăţământul liceal, precum şi a debandadei organizaţionale.

Ce ştiu însă, din propria experienţă, este că într-adevăr, prejudecăţile încă funcţionează, chiar la nivele la care nu te-ai mai fi aşteptat să funcţioneze, făcând victime din oameni care altfel ar fi trecut în categoria citată la începutul postului meu.

Gratis

Anderson argues, is exerting an inexorable downward pressure on the prices of all things “made of ideas.” Anderson does not consider this a passing trend. Rather, he seems to think of it as an iron law: “In the digital realm you can try to keep Free at bay with laws and locks, but eventually the force of economic gravity will win.” To musicians who believe that their music is being pirated, Anderson is blunt …

citiţi şi continuarea că este gratis …

Priced to Sell Is free the future? by Malcolm Gladwell

aş vrea să se găsească un alt echivalent în română la free, nu de alta, dar pare că nu trebuie să faci nici un efort pentru a-l obţine. Conţinutul adică. Ori nu este chiar aşa. În curând, vom avea parte de atât de multă informaţie, încât vom plăti pentru a o filtra.

Dol.ro fail

după ce s-a lansat cu surle şi trâmbite, dol.ro se dă în petec. Sau mai bine zis la lovituri sub centura marketingului. Ori de pe centura marketingului. Sunt câteva săptămâni de când mă chinui să mă dezabonez. Nu ar fi trebuit să existe opţunea asta în cadrul newsletter-ului? Codul de bune practici spune că da.

nu este nevoie să spun că nu există nici un link de dezabonare, Linkul inserat duce în cu totul alt loc. Unde cu puţină imaginaţie poţi completa un formular al cărui scop declarat este cu totul altul, prin urmare mesajul iniţial este cel puţin înşelător.

ei zice că nu am introdus codul corect (a o mia oară :-)). Eu zic că greşeste. Ştiu şi eu că uneori codurile CAPTCHA pot fi înşelătoare. Dar cred că de data asta l-am nimerit corect. Din păcate, acelaşi mesaj. Eroare! Si incep să devin paranoic.

Fail! Cei de la Sistec ridică din umeri şi spun că nu e treaba lor, iar cei de la dol.ro nici nu răspund la mailuri.

Cum am devenit un nimeni

"Toată viaţa societăţilor în care domnesc condiţiile moderne de producţie se prezintă ca o imensă acumulare de spectacole. Tot ceea ce era trăit în mod direct s-a îndepărtat într-o reprezentare."

Guy Debord

UPDATE iniţial titlul fusese nimeni, despre nimic, dar mi-am dat seama că lăsa loc la interpretări nimeni se referea la mine, şi la blogul meu :-)

Titlul colecţiei este ambiţios, spaţii publice. Primul pas a fost făcut, dar nu ar trebui să se oprească aici. Au existat şi în anii nouăzeci câteva încercări timide, precum cele de la Univers, de publicare a lucrărilor despre televiziune ale lui Pierre Bourdieu. Iar acum nimeni nu îşi mai aduce aminte de ele. Cu toate că vedem cam ce a făcut televiziunea din oameni.

În ziua de astăzi mai toată lumea te întreabă la ce bun?, în momentul în care faci o recomandare. Păi mare este grădina televiziunilor şi prea mulţi au sărit gardul. Cartea lui Comănescu te va ajuta să nu te mai miri, şi cam atât. Nu este scrisă cu scopul închide fire lăsate nelegate, ci mai degrabă deschide cutia Pandorei. Mai multe întrebări, mai multe probleme de rezolvat. Dacă e să răspundă doar la o întrebare, aceea este cum. Din păcate, numai individual ne putem răspunde şi De ce?

Păcat însă că este scrisă din perspectiva presei tradiţionale, din punctul de vedere a ceea ce a fost acum zece ani, şi nu a ceea ce este acum, sau ce va fi peste şase luni (ori poate eu ar trebui să nu îl mai iau atât de mult în serios pe Jeff Jarvis). Ar fi fost mult mai interesantă INMHO, dacă ar fi fost scrisă din perspectiva bloggerului Iulian Comănescu şi nu a ziaristului/analist Iulian Comănescu (dezechilibrul cantitativ între offline şi online. 120 de pg. vs. 50). A, şi ar fi fost chiar interesant de văzut cum arată tag cloud-ul cărţii, cel real!

Este adevărat că nu este o carte de genul, Cum să scrii un hit pop în zece paşi, precum cea scrisă de Bill Drummond, dar după ce o citeşti, nu te îndoieşti că se poate scrie şi o astfel de îndreptar. Cum să ajungi celebru în trei paşi. Cele 15’’ de faimă transformate în legitimitate eternă.

Nivelul mass-media a ajuns în ultimul timp atât de jos în România, încât cartea lui Iulian Comănescu poate că reuşeşte într-un fel, să repună în drepturile sale jurnalismul românesc, prin faptul că dezvăluie, cu parcimonie, e drept, câteva din mecanismele din spatele ecranului, de orice fel. Nu de alta, dar printre atâţia Capatoşi, Lazaruşi, Nikite şi mai ştiu eu ce fiinţe din bestiarul mediatic, se strecurase şi ideea că nu este mare brânză să apari la televizor. Poate că este adevărat, dar faptul că ai o emisiune la Kanal D nu te transformă nici într-un profesionist, nici nu îţi înlocuieşte cele 10000 de ore de muncă, vorba lui Gladwell.

Politicienii şi boBOR-ul

mă uitam nedumerit la tam-tamul creat de televiziunile noastre canine în faţa participării politicienilor la manifestările religioase prilejuite de sărbătorirea Sfinţilor Apostoli Pavel şi Petru.

Nu înţeleg unde este problema. Mai ţineţi minte reclamele la detergenţi? Nu. De ce? Pentru că sunt proaste, pentru că auditoriul nu este nici el mai deştept. Sau cel puţin aşa cred publicitarii, pentru că sincer, şi licenţiaţii ar trebui să se simtă discriminaţi. Ce, adică Gabriel Liiceanu nu cumpără detergenţi? H. R. Patapievici foloseşte un singur fel de balsam? Mai sunt şi alţii interesaţi de dinamica moleculelor de persil, în afară de Magda Catone.

Dar să revenim la oile noastre. Şi cu adevărat vă spun oile noastre, pentru că mă uitam la mulţimile adunate, ce înghiţeau pe nepusă masă, tot ce li se servea. Din ambele părţi. Catedrala mântuirii neamului, cu mall-ul ei şi cu plasmele ei de un contrast divin, pe de o parte, iar pe de cealaltă parte, săracii politicieni, poate chiar mai săraci cu duhul decât mioarele ce le păstoresc de mai bine de 19 ani.

Care este legătura cu detergenţii, veţi întreba domniile voastre? Simplu. Mesajul politic, de la vlădică şi până la opinca politicianistă este pe măsura audienţei. Doar nu era să vă învelească în concepte împrumutate de la Robert A. Dahl, John Rawls, Pierre Manent, Leo Strauss, Robert Putnam sau Giovanni Sartori. Dacă nu vă mulţumeşte discursul politic al reprezentanţilor boborului în Parlament, atunci poate că nu vă reprezintă, iar dacă nu vă reprezintă, poate ar trebui să vă întrebaţi cine naiba i-a pus acolo.

Politicienii au învăţat de mult lecţia predată de BOR. Mesaj simplu, cât mai vag, cu posibilitatea de întoarcere 180 de grade, sau 30-40 de grade, în funcţie de buzunarul cetăţeanului turmentat. Mai ştie cineva, cine ce zicea acum cinci ani. Poate că a zis Băsescu, poate că a fost Geoană.

La naiba! Putea să fie oricare dintre ei, mesajul este impersonal.

Încă nu şi-a dat seama nimeni de ce instituţiile cele mai pătate înainte de ‘89, Armata şi Biserica, sunt încă în topul încrederii românilor. Pentru că tipul de mesaj în ceea ce priveşte Biserica, de imagine în ceea ce priveşte Armata, funcţionează cel mai bine pentru tipul de cultură politică existent în România.

Declaraţia de la Realitatea, a lui R. F. Alexandru, cum Biserica (ortodoxă, sic) este o componentă esenţială a statului român m-ar fi făcut să râd, dacă n-ar fi fost spusă serios.

D’ale calculatoarelor

Un software mai cunoscut decât nikita (8 mil. rezultate vs.305 mii) se hotărăşte să îşi strângă catrafusele şi să îşi facă upgradeul la ţară. Între timp oamenii mor, guvernele vor să îşi spioneze supuşii, ruşii sunt hacări, Kremlinul arată la fel de sinistru, unii oameni preferă să se încalţe cu şireturile legate, iar alţii au învăţat să conducă în Brooklin. Degetele sfârâie pe tastaturi, dar sincer, aş fi preferat să fie mai harnici în ceea ce priveşte scenariul.

Vi se pare cunoscut? În 2008, s-a numit Eagle Eye. Deja cred că ar putea face o franciză din micul progrămel care a plecat la plimbare …

Conspiracy my ass. Conspiraci e atunci când Mizil şi Gabor se ţigănesc ca la uşa cortului, pentru PR (Petardă Rank). Iar proştii de ei o caută pe Elodia unde a dus mutu’ capra.

Sper ca upgradeul din toamnă, la Karmic Koala să nu fie atât de palpitant, că altfel o las baltă şi îmi cumpăr şi eu un mac.

Cum ajung actorii cunoscuţi, precum Martin Sheen sau Ving Rhames să joace în mizeriile ăstea? Filmele proaste sunt o ameniţare la adresa sănătăţii populaţiei, ca să parafrazez o replică din film.

*A se evita şi a se înlocui cu orice altceva, chiar şi cu televizor.

Elveţia

scene din două orăşele elveţiene, Sisikon şi Göschenen, realizate cu două camere 5d mark II şi două lentile speciale ce dau efectul de miniatură.

dacă vreţi să aflaţi mai multe despre tilt-shifting, aici.

alte  filmuleţe, folosind aceeaşi tehnică găsiţi aici.

Trust no one

Acum câteva zile mă declaram sceptic în privinţa obligativităţii votului. Înainte de a introduce o nouă regulă, restrictivă, poate ar fi mai bine să vezi dacă ai identificat corect problema.…

astăzi am găsit graficul ăsta

The graph below, for example, shows that societies with a greater level of distrust have stronger minimum wage laws.  Note that the result is not that distrust in markets is associated with stronger minimum wages but that distrust in general is associated with greater regulation of all kinds.  Distrust in government, for example, is positively correlated with regulation of business.  Or to put it the other way, trust in government (as well as other institutions) is associated with less regulation.

sursa: Marginal Revolution

ghici cine e în vârful graficului?!

textul original

Philippe Aghion, Yann Algan, Pierre Cahuc and Andrei Shleifer - Regulation and Distrust

Tare îmi este teamă că orice încercare de a introduce noi reglementări, din partea statului român, nu se va traduce decât într-o punere de paie pe foc.

Dileme investiţionale

dumneavoastră unde aţi investi banii pe care nu îi veţi avea niciodată la dispoziţie?

drept răscumpărare pentru prostia de a critica cliplul Roşia Montana la inchiderea ediţiei de primăvară-vară, cei de la CNA ar trebui să fie obligaţi să se uite două luni la rând, doar la parodia de mai jos a celor de la Happy Fish

… mă duc să investesc două beri în mine.

Epitaf

rămâne o concluzie amară după ştirea scandalului amenzii de 1 mld. încasate de Luis Lazarus şi Kanal D de la CNA.

Potrivit datelor de audienta furnizate de GfK Romania si prelucrate de Kanal D, editia din 22 iunie a Lazarus Show s-a situat pe primul loc in preferintele telespectatorilor din publicul comercial - urban, cu varste intre 18-49 de ani. In medie, emisiunea lui Luis Lazarus a inregistrat un rating de 2,1% si o cota de piata de 11,6%. Varful de audienta a fost atins la ora 23.50, cand a adunat in fata televizorului 169.000 de telespectatori pe targetul comercial, potrivit datelor comunicate de Kanal D.

sursa: HotNews

ne va lua foarte mult timp să îi convingem generaţiile viitoare că a fost un accident şi nu suntem rupţi din Idiocracy.

Manual de instrucţiuni

Mă uitam la imaginile pe care le dau televiziunile româneşti în legătură cu ştirea zilei de astăzi.

Dacă ar fi ştiut Google şi YouTube de frenezia cu care posturile româneşti preiau imagini, care de care mai proaste, de pe internet, n-ar mai fi aşteptat atât până să facă pasul către HD şi televiziune. Să bată oare atât de rău criza prin bugetele lor, de nu îşi pot permite totuşi câteva imagini mai de doamne ajută? Penibil.Este păcat, pentru că de fapt nu fac decât să îşi mai bată un cui în coşciugul deja deschis de online. Înainte, asemenea ziarelor, televiziunile erau considerate ca fiind peste nivelul de, să spunem, Bahoi, sau doi ţărani de la ţară. Ori dependenţa asta din ce în ce mai vizibilă pentru conţinutul online a televiziunilor, cred că îi va face să devină din ce în ce mai ataşaţi de ISP-ul lor, şi să nu mai dea pe la televizor decât pentru a … da chiar, de ce m-aş mai uita la televizor?!

Trăiască pixelii cât pepenii!

Pentru un moment am crezut că televizorul meu este de fapt un monitor de 15’’, conectat la Internet prin intermediul unui modem.

Singurătatea gafeurului de cursă lungă

Vă mai aduceţi aminte de gafa lui Mădălin Ionescu? Cea cu avionul prăbuşit în ocean şi ulitimele imagini înregistrare în momentul accidentului?

via zoso

Ei bine, cel puţin Mădălin poate avea satisfacţia că de azi nu este singur

via kottke

şi sub nici o formă, să nu renunţe. Când toată lumea a crezut că mai jos de emisiunea lui nu se poate, iată că micul Lazarus de la Kanal D ne arată că totul este doar o problemă de voinţă.

Amendă record astăzi, la CNA: 100.000 de lei (un miliard de lei vechi) pentru emisiunea lui Luis Lazarus de pe Kanal D, de luni, în care s-au difuzat filme porno cu Sexy Brăileanca şi Eva Kent.

via Pagina de media

Biciclistule!

• cine face dreapta fără să semnalizeze, fără să se asigure şi crede că bicicliştii trebuie să se ferească este un ghiolban
• cine urlă la un biciclist, doar doar l-ar speria şi acesta ar cădea de pe bicicletă este un ghiolban
• cine întinde mâna pe geam pentru a dârâma un biciclist la intersecţie este un ghiolban (nu mi s-a întâmplat mie, doar mi s-a povestit)
• cine taie faţa unui biciclist într-o intersecţie, pentru că poate este un ghiolban
• cine stă ca boul pe marginea carosabilului, în staţia de autobuz este un ghiolban
• şoferul care deschide brusc uşile autobuzului, între staţii este un ghiolban

inspirat de postul lui Florin Dumitrescu

Roata morii se’nvârteşte … ţac, pac

şi totuşi, ce a avut cu bietul Michael J. Fox??? Că dacă tot îndeplinea el lucrarea Satanei, atunci creştea şi el cel puţin şase picioare şi juca în Terminator.

Ce nu ştie bietul pastor este că Iisus şi-a făcut deja o impresie şi ştie că eşti …

Duios, gondola trecea

Am auzit în treacăt, ieri la televizor, despre un posibil scandal al telegondolei de 20/80 de milioane de nasturi (ideea e că aceeaşi firmă construieşte în Statele Unite, o gondolă, fiv-ar gondolele, şi taie chitanţă de 20 de mil., pe când, la sfârşitul serii, pe nota noastră va scrie 80 de mil. că suntem ginerică). Astăzi citesc la Petreanu că este vorba despre ceva ce va fi, nu ceva ce a fost.

Am o singură rugăminte, terminaţi mai repede gondola aia, că eu trei scandaluri de corupţie nu pot sa urmăresc concomitent! Nu mă pot concentra!

sper că aşa se simte şi Monica Iacob Ridzi …

Fetiţa cu chibrituri

Mi se pare mie sau cineva s-a jucat nesupravegheat cu focul?

View Full Album

pare-mi-se mie că cineva avea nişte efecte de consumat. Şi atunci ce e de făcut? Nici o problemă, facem un scenariu de doi lei, fără cap şi fără coadă, care l-ar fi băgat în sperieţi şi pe Mulder, îl aducem pe tipul ăla care a jucat timp de 8mm în filmul ăla de 16 mm, uff, greu a fost! Gata!

Corolar

Muzica bună vine în doze rare, de câte zece minute



enjoy while it lasts ...

Vinovaţii de serviciu

De ce ingrediente este nevoie pentru ca lumea să creadă în conspiraţii de genul Illuminati, Zeitgeist, etc? Nu de foarte multe se pare. Ai nevoie de nişte fonturi drăguţe, o pereche de cizme, un ceas cu Mickey Mouse, despre care oricum ştiam că este simbolul Satanei şi omleta este gata. Doar că nu poţi face omletă fără să spargi nişte ouă. Sau capete, după preferinţă

.

Filme precum Îngeri şi Demoni ar trebui să ne aducă aminte cât de susceptibili suntem la a pica drept fraieri în faţa unor poze frumoase sau plecând urechea la nişte cuvinte ce ni se par iscusit meşteşugite de vreun copywriter neastâmpărat. Nu neagă nimeni că este mult mai uşor să crezi pe nemestecate o poveste cu feţi frumoşi şi căpcăuni, decât să te apuci să citeşti şi să te informezi. Actul educaţiei este dureros pentru că presupune sacrificii. Trebuie să sacrifici ideile primite de-a gata, prejudecăţile cu fapte verificate sau verificabile.

Chiar dacă încă îi sunt dator încă lui Pig Brother, cu scuzele de rigoare pentru prostia mea de flăcău tomnatic, observ că luăm la rost democraţia, pe motiv că noi am rămas corijenţi la această materie. Mai ales că ideea a fost preluată şi de către alţii.cu o voioşie cel puţin suspectă.

Sunt satul de democratie. Sincer sa fiu, m-am plictisit si m-am saturat pana in gat de principiile egalitatii fortate dintre niste indivizi care nu sunt egali nici in ochii idiotului satului.

Păstrând acelaşi registru, astăzi descopăr că democraţia nu se împacă foarte bine cu capitalismul. Este ca şi cum ai compara merele cu perele, tot nu o să îţi iasă. O atare idee are la fel de mare valoare ca şi filmul amintit mai sus. Mai ales că apetenţa CEO pentru dictatori are tot atâta legătură cu capitalismul, cât autostăzile lui Hitler au cu democraţia.

More surprising than these findings is the candor with which Longworth deepens his explanation by acknowledging synergy between the bottom line considerations and authoritarian values of American multinational CEOs and Third World fascism. Dictators, he writes, "tend to be strong leaders who can provide quick decisions, deliver results and stamp out opposition. These qualities can appeal to many business leaders, who themselves operate in a non-democratic structure."

Croitorii lucrează cu materialul clientului. Ştiinţa politică de asemenea. Din această cauză, mi se pare cel puţin hilară dorinţa doamnei Adriana Săftoiu de a introduce obligativitatea votului. Este ciudat că nişte oameni de altfel inteligenţi pică în capcana unei gândiri de tip wishful thinking cu atât de mare uşurinţă. Cine le-a spus domniilor lor că dacă românii vor fi obligaţi să voteze, ei vor face şi alegerea corectă? Spun corectă, pentru că atunci când introduci o condiţie prescriptivă, de genul obligativităţii votului, atunci sigur ai în cap şi un rezultat, ceva palpabil. Vrei să îndrepţi ceva, o nedreptate, o injustiţie, o situaţie anapoda, etc.. Nu s-a gândit nimeni că rezultatul ar putea fi şi o victorie strivitoare din partea unui personaj de tip Gigi Becali? De ce atunci când nu suntem obligaţi, greşim, iar atunci când suntem îmipinşi de la spate ar trebui să avem mintea limpede? Mi se pare mie, sau cineva nu şi-a făcut temeinic temele?

În plus, raţionamentul care a dus la o atare concluzie de proporţii demne mai degrabă de Fraţii Marx, aduce cu romantismul târziu de liceu. Ne-am întors în perioada romanticismului târziu german, când Fichte şi Schelling încercau să definească spiritul german. Nu ne-am îndepărtat prea tare de cărţile lui Motru sau Drăghicescu de la începutul secolului trecut. Precum doctorul Frankenstein suntem încă în căutarea esenţei tari a poporului român. Iar din când în când, osteniţi, ne tragem puterile şi decretăm sentenţios că, vai doamne, românii sunt atât de iresponsabili, încât numai gândul amenzii sectoristului îi poate aduce pe calea cea dreaptă.

Beţia puterii

 

Să îl scutească cineva pe domnul Dan Nica de suferinţă. Nu i se potriveşte deloc calitatea de purtător de cuvânt. Este şi un pic cam dificil să fii propriul tău purtător de cuvânt. Tu centrezi, tu dai cu capul. De tavan, sau de tăblia mesei de crâşmă, după caz şi după putirinţă.

În România suferim de blestemul purtătorilor de cuvânt. Nu există se pare nimeni potrivit pentru o atare poziţie. Funcţia de purtător de cuvânt este una extrem de delicată, ce presupune un talent nativ al purtătorului ei pentru sensuri ascunse, ascunzişuri, fineţuri semantice şi simbolice.

Dar ce te faci atunci când textul originar este mai explicit ca un album B.U.G. Mafia din perioada de început? Sub mantia căror fineţuri poţi să ascunzi faţa hidoasă a politicianului român, impulsurile primare, frustrările de crâşmă, gândirea îngreunată de alcoolul puterii?

Din nefericire pentru potenţialii electori români, televiziunile au rămas unicul canal prin care ei îşi filtrează informaţiile referitoare la viaţa politică. Ziarele se zvârcolesc şi îşi dau ultima suflare, sub povara unor personaje precum sexy brăilenca. Tolănitul vinovat pe canapea a înlocuit în subconştientul românului de rând, obligaţia participării la treburile cetăţii. Ori, aşa cum amintea Emil Hurezeanu de explicaţia lui Fustel de Coulanges, grecii îi denumeau idiotes (pentru a desemna o lipsă, o absenţă) pe cei care erau excluşi din treburile publice. Idiotes cei drept, dar nişte idiotes mediatici.

Poate în ceasul al doisprezecelea, îşi vor da seama politicienii români că prin ieşiri precum cea de la Turnu Măgurele, riscă să îşi reteze şi ultimele punţi prin care puteau să îşi transmită mesajul politic, şi aşa schilod către electorat..

Altfel nu vor face decât să întărească impresia românilor despre caracterul superflu al clasei politice.Tot românul ştie să se dea în spectacol la crâşmă.

Browser?

suntem gata de WEB 3.0 …

Colosseum – Lost Angeles 2003

una din piesele pe care le-aş lua pe o insulă pustie. Îmi aduc aminte cum priveam nedumerit foiţa albă de hârtie care ţinea locul coperţii şi nu înţelegeam cum pot cânta atât de bine. Era o casetă RAKS, cred că Digital Records, cumpărată de la magazinul Muzica de pe faleză. Nu ştiam mare lucru despre ei, ceea ce pe vremea aia nu prea se cuvenea, să nu îţi cunoşti artişti, însă, în afară de Giganţi ai muzicii rock, nu cred că mai găseai alte surse de informaţii (bine, mai erau nişte notiţe prin RL, aşa am aflat de Tool  fiind formaţia preferată a unui tip de care, spre binele lor  auzisem, Jason Newsted). Cea mai mare parte a lor cântaseră la Johnn Mayall Bluesbreakers, ceea ce, exceptând Bare Wires Primal Solos şi Turning Point, nu era o carte de vizită prea strălucită pe vremea aia, cel puţin, nu, înainte de a-l vedea la Bucureşti, în '94.

Îmi pare rău pentru trupele noi, dar mai au mult să mă convingă că ceea ce lansează cu surle şi trâmbiţe este muzică. Nu pot decât să le urez ca muzica lor să reziste la fel de bine.

Enjoy, …

Take me away if you please

Get me away from Lost Angeles.

la saxofon este Barbara Thompson, of Daughter of Time  and Manfred Mann’s Roaring Silence fame.

Zoom fail!

întodeauna am avut o slăbiciune pentru butoane

the more, the merrier

nu însă şi atunci când poza originală este mai mică decât cea afişată pe iniţial pe pagină. Decât prost, mai bine lipsă.

2 cu muzici

Graţie  Short Attention Span am descoperit concertul de mai jos, mai este puţin până la concert …

şi am uitat să vă arăt cum Les Claypool a fost foarte, foarte aproape de a deveni al doilea basist de la Metallica

şi în loc de ce am văzut anul trecut pe Cotroceni …

 

să avem parte de asta

Cultura banilor

Asadar, eu, proprietarul, decid ce voi face. DaCA am hotarat sa iau un imobil labartat pe 1000 - 1500 mp in burucul targului, nu am facut-o pentru cahlele de teracota pictate de Luchian ori pentru tavanul cu fresca de Mirea (casa avea fresca a pictorului Mirea n.n.). Am facut-o ca sa fac acolo un turn care sa imi eficientizeze profitul... Nu ai decat sa cumperi dumneata restul imobilelor din centru si fa un parc tematic: "Bucurestii de altadata". Pe cele cumparate de mine - lasa-le in pace, ca mi le gestionez eu singur! Vezi-ti dumneata de ale dumitale, ca nu vin in casa d-tale sa iti spun cum sa pui macrameul, cu colt, peste ecranul televizorului, sub pestele de sticla!"

întreaga poveste a călăului de case pe blogul lui Radu Oltean, Art Historia.

Dacă asta este preţul pe care trebuie să îl plăteşti pentru a avea bani, mai bine lipsă …

Lecţiile crizei

Acum doi, trei ani, toată lumea era pusă pe făcut bani din specularea preţurilor terenurilor din jurul Bucureştiului. Ajunsese un fel de sport local, oamenii se întreceau în căutarea celor mai obscure localităţi cu potenţial de aşa-zisă dezvoltare, the next pipera. Erau animaţi de un amestec foarte straniu de spirit de aventură, glumă, iresponsabilitate, joc la ruletă. Era cazinoul celor cărora le era frică să intre în cazinouri.

Am observat că aceştia puteau fi împărţiti cu uşurinţă în două categorii:

• cei care credeau că trăiau un boom infinit, din care toată lumea va profita, Zeitgeistul era reprezentat de Caritas-ul imobiliar, indivizi cu o atenţie foarte redusă, care nu puteau să vadă mai departe de câteva luni în avans
• cei care ştiau că la un moment dat, cât de curând explozia preţurilor terenurilor va lua sfârşit, iar lucrurile se vor ÎNTOARCE la normal. Întoarcere este un cuvât-cheie în povestea noastră, pentru că presupune o scădere, scădere pe care se pare mulţi au refuzat, sau refuză încă să o accepte.

Sper, spre binele evoluţiei omenirii că majoritatea este exprimată de cei din a doua categorie. Pentru că altfel, vom sfârşi foarte repede şi într-un mod foarte penibil.

Unde vreau să ajung? Observaţiile de mai sus au fost provocate de următorul articol al lui Roger Ebert, din care citez:

Once respected journalists, they sold their souls for higher ratings, and follow their siren song. Springer is honest about it: "I'm going to Hell for what I do, and I know it," he's likes to say. O'Reilly insists he is dealing only with the truth.

Din păcate, ziariştii români din prime time-ul televiziunilor (Capatos, Morar, etc.) cred că fac parte din prima categorie, a acelora care cred că punctele de rating sunt un sac fără fund, iar ei vor continua să capitalizeze pe seama scandalurilor, mitocăniilor, spiritului de mahala. Nu poţi să construieşti pe aer. La un moment dat, tot ce au încercat ei să construiască se va prăbuşi, precum un castel de cărţi. Nimeni nu îşi va mai aduce aminte de ei. Iar în industria asta, dacă oamenii nu te ţin minte, este ca şi cum n-ai fi existat. Cine îşi mai aduce aminte de reclamele din anii nouăzeci? De Roşianu, de toţi trepăduşii care făceau temenele în faţa potentaţilor zile, în acea perioadă fără de rating? Dacă lor le place să fie puşi alături de reclama de la Titan Ice, eu nu am o problemă cu asta. Dar mai devreme sau mai târziu vor fi canibalizaţi de proprii lor copii. Şi ca să citez dintr-un film pe care l-am văzut ieri:

Umblaţi pe gheaţă subţire, iar când se va rupe, eu vă voi aştepta dedesubt.

- Brick Top (Snatch, 2000)

În încheiere, vă propun o ghicitoare, cine este în România, Bill O’Reilly şi cine este Jerry Springer?

Războaiele lui Simmons

După ce s-a făcut de râs, luându-se de Bob Lefsetz

Simmons recidivează cu Santana

“It’s time for us to go out and show the little boys how the big boys do it,” the 59-year-old said, “I’m sick and tired of these bands like Carlos Santana looking at his shoes and thinking that’s a rock concert.”

“Get off the stage,” Simmons said

Uhhh, cred că Santana e speriat. De un tip care a devenit cunoscut datorită lungimii unor organe extrem de utile pe scenă. Se pare că principala noastră greşeală este că nu trăim în lumea lui Gene. PR de doi lei.

WTF?!

apropo de discursul lui Băsescu şi Google vs. Herodot

probabil că stimabilul preşedinte ar trebui să citească următoarele două articole:

Is Google Making Us Stupid?

The amorality of Web 2.0

Weird Al does Jim Morrison

cel mai bun clip de până acum … it’s been a long and hard road …

dacă vi se pare că sună foarte apropiat de original, cel puţin clapele sunt cele originale,

Ray Manzarek.

Cine n-are bătrâni

să-i citească

In my day, if you wanted to talk to a friend you walked across the street and spoke to him in person. Archaic? Perhaps. But it was free and it didn’t give you brain cancer.

am tot amânat, din lene, să vă recomand blogul următor

The Problem with Young People Today Is...

lectură plăcută,

pe mine a reuşit să mă amuze cam de fiecare dată, vă recomand să citiţi şi răspunsurile la comentarii, pentru că răspunde cam la toate, cel puţin la cele on topic.

Ce poate fi mai amuzant ca Harry Potter?

"I haven't had as much fun reading a book (other than Harry Potter) in years. And your book finally helped me break out of my hapless so-last-century way of creating web pages."
--Professor David M. Arnow, Department of Computer and Information Science, Brooklyn College

poate că e un pic cam mult, mai ales atunci când te referi la această carte.

Deşteaptă-te Emil

apelul lui Emil Constantinescu, publicat de Gândul, suferă de majoritatea tarelor politicii româneşti, dintre care se remarcă agresiv:

• amnezia: domnul Emil Constantinescu uită că şi el a făcut parte dintr-o negociere, e drept au trecut 13 ani de atunci, şi a fost ales, fiind considerat răul cel mai mic, nu bunul cel mai mare
• lipsa de responsabilitate: domnul Emil Constantinescu evită să dea nume, aruncă cu vinovăţii în stânga şi în dreapta, dar nu numeşte pe nimeni, bine, în afară de vinovatul de serviciu, TRU, care deja începe să se devalorizeze.

Sunt lucruri cunoscute. Le cunosc toţi foarte bine, nu trebuie să le numesc. Este vorba şi de diferite alte posturi, fie în anturajul prezidenţial, fie în alte zone politice.

Este tipic pentru politicianul român, nu îşi asumă nimic, vina este generală, toată lumea ştie cine a spart vaza, nimeni nu vrea să spună, în speranţa că totul trece de la sine. Problema este că nu trece, se adună, precum murdăria sub covor, iar la un moment dat nu vom mai putea deschide uşa şi vom fi nevoiţi să sărim pe fereastră. În aceeaşi notă, am o veste pentru el şi pentru restul politicienilor, este foarte cunoscut faptul că nimeni în România nu vă suportă, şi totuşi nu daţi nici un semn că v-ar păsa în vreun fel … cam   asta e problema cu lucrurile cunoscute de toată lumea

• delirul discursiv: ce treabă au intelectualii din ziua de astăzi cu ceea ce s-a întâmplat ‘în prima parte a comunismului lui Dej’?! Este ca şi cum aş spune că din cauza Războiului Civil din Statele Unite, a căzut FNI-ul!!! Ca să nu mai spun că o dată cu scoaterea unei ore de istorie din programul şcolar, nu vor mai rămâne mulţi care să ştie ce naiba s-a întâmplat în prima  partea a comunismului (cum dracu’ poţi să scoţi o perlă ca asta, parcă ar fi la bacalaureat, abia aştept să aflu ce s-a întâmplat în partea a şaptea!). Aa! Dar am uitat, domnul Constantinescu vrea să ne aducă aminte că s-a scos şi LOGICA din programă.

Realităţi paralele

foto

Acum mulţi ani, pe vremea când se ţeseau basmele, am fost apostrofat de către un profesor, la modul general, nu că mi-aş fi făcut remarcată în vreun fel umila mea prezenţă. Reproşul respectivului profesor se învârtea, cam fără motive reale, în jurul scuzelor aduse de studenţii români în timpul facultăţii, legate de viaţa dublă pe care aceştia o duceau, cea de muncitori. Aparent preocupat de soarta lor, profesorul observa că în Statele Unite, unde avusese ocazia să predea ca visiting professor, nimeni nu se gândea să îşi construiască vreo scuză din faptul că muncea.

Am încercat, ce e drept fără mari şanse de reuşită, să îi atrag atenţia că există o tiny-weeny DIFERENŢĂ, între a munci ACOLO, şi a hămăli AICI. Că în California de exemplu, din câte ştiu eu, angajatorul nu poate să te angajeze full-time dacă eşti student şi nici tu nu poţi să îţi iei examenele pe ochi frumoşi, că există nişte beneficii pentru firmele care angajează studenţi, etc. pe când în România, în momentul în care te angajezi ca student, de cele mai multe ori la negru* (barman sau ospătar, sunt meseriile universale ale studenţilor, în mod ciudat, însă, calitatea serviciilor scade dramatic, cu fiecare an) eşti SCLAV. Unii chiar nu înţeleg că dacă din zece români, peste unul a picat norocul de a lua un credit din care să îşi facă viaţa un pic mai suportabilă, asta nu înseamnă că ceilalţi nouă s-au umplut brusc de un optimism feroce, cu care devorează viitorul luminos al ţării. Pentru că dacă ai avut o a doua şansă şi ai reuşit să fugi din târgul de provincie, unde nimeni nu mai munceşte, pentru că s-au închis mândrele combinate, şi ai aterizat buimac în unica şi singura capitală a ţării, unde ai reuşit să termini o facultate, ca orice om, adică mediocru, că nu se aştepta nimeni la depăşirea producţiei de genii pe cm pătrat, să te angajezi cu un salariu care îţi permite fix să dai un avans … pentru chirie, la ce vă gândeaţi, asta înseamnă că ai foarte multe opţiuni la dispoziţie.

Greşit soldat, ai exact atâtea posibilităţi la dispoziţie, câte îţi permit, salariu, familia, jobul, mediul în care te învârţi, oamenii pe care îi cunoşti, şi da, ok, vă dau dreptate, în ultimă instanţă, posibilităţile nelimitate cu care te-ai născut (pentru cei care cred că ne naştem cu şanse egale, pentru început vă recomand articolaşul ăsta 6 Inspiring Rags to Riches Stories (That Are Bullshit), uşurel ce-i drept, însă la obiect).

Dar nu, sigur că toţi angajatorii sunt cu limba scoasă după auto-didactul care a învăţat php, CSS, Java, C++, web design, AutoCAD, … completaţi voi cu ce mai găsiţi în anunţurile de pe bestjobs.ro, ejobs.ro, şomeri.org … la el acasă, pe foi dictando, fără nici un pic de experienţă (pentru că toată lumea ştie, nu avem nevoie de profesionişti, merge şi aşa).

Iar profesioniştii se nasc! La naştere avea 1,80, 85 kg, peste cinci ani experienţă, fluent în două limbi de circulaţie, plus swahili ca hobby, carnet de conducere şi maşină, comunicativ, spirit de echipă, receptiv la feedback, rezistent la stress, experienţă în project management, un pic de contabilitate primară, iar la botez avea deja un portofoliu consistent şi vreo două trei premii, administrase două bugete de peste 100k şi se lăuda cu cinci apariţii în revista Cariere. Naşul şi-l alesese de pe LinkedIn, erau în acelaşi grup profesional.

În aceeşi ordine de idei, oamenii de genul ăsta cred că dacă citeşti două cărţi de economie de la Editura TEORA, POŢI să lucrezi în vreo firmă de audit sau că dacă ştii cum se deschide calculatorul, ŞTII unde se pune q-ul în MySQL. Greşit soldat, asta nu înseamnă decât că n-am învăţat nimic din toată criza asta, dacă noi continuăm să credem aşa ceva. Pentru că acum suferim tocmai din cauza diletanţilor, care au crezut că dacă x sau y pot, atunci de ce să nu poată şi z, şi s-au pus pe vândut pielea ursului din pădure. Nu poţi şi nu ştii. Ai nevoie de EXPERIENŢĂ, dincolo de toate şcolile şi cărţile pe care le-ai citit, ai nevoie să vezi cum se fac lucrurile ăstea în PRACTICĂ. Pe care nu o poţi dobândi, decât dacă cineva îşi asumă un risc cu tine. Iar angajatorul român este celebru pentru multe prostii, dar nu pentru apetenţa la risc.

Suntem în 2009 şi nu s-a schimbat nimic. Amestecăm planurile mai ceva decât sucul de portocale din tequilla sunrise.

Este păcat că avem atâţia oameni bine-dispuşi, gata la orice moment din zi sau din noapte să ne ofere lecţii de viaţă, şi cu toate astea trăim într-o ţară atât de urâtă.

* Notă: era vorba de anul 2001, acum suntem în 2009, au cam dispărut joburile la negru, dar a rămas mentalitatea de zbir/negustor de sclavi  a angajatorului.

Elucubraţiile de mai sus mi-au fost provocate de următoarele lecturi şi cu care nu am ştiut ce să fac, însă îmi confirmă bănuiala că Internetul este doar pentru oamenii de succes (ok, şi pentru pr0n, dar nu despre asta era vorba aici):

Va fi 2010 vârful crizei? Sunteţi în pericol? Ce veţi face?

Esti varza!

Pericolele scenei

Scena poate fi un loc extrem de periculos câteodată, artiştii îşi asuma riscuri nebănuite ... Bret Michaels la premiile Toni

Bruce Springsteen în Suedia

trebuie să recunosc, The Boss a avut mai mult noroc decât tipul din formaţia aia de rock de care nu-şi mai aduce aminte nimeni.

Ghid de alegeri

Iranieni au învăţat bine lecţia, după ce s-a întâmplat în Moldova şi Guatemala. Au închis reţele mobile, no more SMS for you.

Dilemă

apropo de întrebarea pe care şi-o pune Gerald P. Driscoll, pe Cato-at-Liberty, ce părere aveţi, o ţară este prea mare ca să fie lăsată să dea faliment?

Publicitate pe şest

Sunt curios dacă se va sesiza cineva pentru cele câteva secunde penibile, din Observatorul de astăzi, când Lucian Mândruţă recita cu patos, câte în lună şi în stele a făcut EximBank pentru oameni, de la începutul crizei. Criză care probabil că le-a mâncat şi P-ul care ar fi trebuit să troneze regulamentar în dreapta. Aş avea două observaţii de făcut cu privire la decizia ineptă a celor din bancă de a se promova în acest mod penibil:

• unu, cei care înţeleg metoda jenantă prin care au găsit finanţiştii să îşi facă reclamă, se vor gândi probabil că nu au fost destul bani pentru o reclama decentă (probabil că pentru toate mizeriile ăstea nu se plăteşte nici TVA)
• doi, cei care nu înţeleg, oricum nu s-ar fi dus să îşi ia credit de la banca lui peşte prin urmare, punct lovit, punct ratat.

Ne vedem după criză. Ce meserie tristă trebuie să aibă prezentatorii, pentru că sunt obligaţi să citeasca toate prostiile.

Potol

Dezabonare

 

mai trebuie să vă spun că ăsta era josul paginii? Inter Contact Group newsletter fail.

Ok sunt rău, oamenii au folosit un serviciu online de trimitere a newsletter-elor, din păcate nu au editat corpul mailului corect şi a rămas sus opţiunea de unsubscribe, care oricum nu folosea la nimic, pentru ca nu fusesem abonat la ei nicioadată. Prin urmare, i-am pârât. Despre ce era vorba în mail? Nimicuri,

“Idei de Marketing testate din jurul lumii”.
Va explica fiecare disciplina in parte cu ce se ocupa: Cercetare; Publicitate; PR; Punct de vanzare; Promotie; Direct si Interactiv; Plasarea produsului; Word of mouth (marketing viral, MGM) Agenti de vanzare; Marketing experimental; Design de produs; Sponsorizare; Cauze si efecte ale marketing-ului Guerilla Marketing.
Vei vedea.

 

cel mai tare este asta

- Iti va explica chiar cum reclamatiile se pot transforma in bani.

Chiar aşa, cum?

Sincer

Clubul Român de Presă se sesizează (incalificabil?! WTF?!) în cazul conflictului dintre Ciutacu şi Boc, în care primul este făcut derbedeu şi trimis la mama dracului de către cel de al doilea. Acum, ăştia cred că trăiesc pe altă planetă. Chiar e cineva atât de naiv încât să creadă că politicienii au vreun respect pentru ziarişti?

Ziarişti care se dau în stambă la fel ca şi politicienii. Pentru că nu există mare diferenţă între exhibiţionismul impromptu al ministrului porno (apropo, înainte, dacă erai ministru chiar şi o zi, încercai să te comporţi onorabil şi după) şi zoaiele pe care le împroaşcă în fiecare zi, emisiunile de pe centura televiziunilor (se ştiu ei care sunt, aceşti pigmalioni de doi lei şi galateele lor porno).

Chiar nu se simte nimeni că de mai bine de jumătate de an o ţinem dintr-un scandal în altul, mai dihai ca o mahala de la marginea Bucureştiului?

Sincer, eu unul nu pot decât să laud faptul că au început să îşi scoată mănuşile şi să treacă la fapte. Este un semn sigur că sfârşitul deznodământul este aproape, nu de alta, dar pe mine unul, începuse să mă ucidă suspansul.

Fericirea locul de muncă

diagrama de mai sus face înconjurul internetului de câteva zile (încă o dovadă că internetul este rotund)

sursa how-to-be-happy-in-business-venn-diagram

Când nu e cap, e vai de traducere

cei de la TVR2 ar trebui să îşi schimbe firma de traducători, pentru că dacă e să ne luăm după ei, porecla lui Rush Limbaugh ar fi Cocky

fail!

cocky '= adj. , -ier , -iest . Overly self-assertive or self-confident. cockily cock ' ily adv. cockiness cock ' iness.

ignorance is bliss

am observat de mai multe ori că nu traducerea în sine le pune de cele mai multe ori probleme, ci mai degrabă cultura generală (ex. am văzut traduse poreclele celor de la Spice Girls – ştiu ce o să spuneţi, dar i-a obligat nimeni să se apuce de tradus).

Jackson Browne – Doctor My Eyes

fanii Leonard Cohen, se ştiu ei, ar trebui să asculte mai mult JB.

Acum Orbitoru’ o să creadă ca am luat-o complet razna. Dacă vede şi un video cu Poco …

Gov't Mule Mountain Jam - 5/31/2008

pentru amatorii de concerte …

în faţa calculatorului

concertul din mai al lui Gov’t Mule, de la Mountain Jam poate fi vizionat în întregime pe iClips.net

link

Invitaţie de nuntă

remember,

always be a gentleman and open the car door for your lady …

via Cynical-C blog (recidivez, dar urmăriţi videoclipul că merită)

Muzicianul de azi

comunicatorul de mâine

e valabil şi pentru artiştii români, dacă nu merge cu muzica de doi lei,

publicul este prea necopt,

puteţi încerca ceva legat de comunicare.

01:50 I see dead people

via Cynical-C blog

XXX-ul nostru, cel de toate zilele

Ieri mă uitam la emisiunea Cârcotaşilor, cum se făcea mişto pe seama unui amărât picat din cer de ceva timp, pe platourile televiziunilor autohtone, pe care o să îl numesc personajul X, din motive pe care le veţi vedea mai târziu. Un individ grobian, ce nu s-a hotărât asupra sexualităţii sale sau a prieteniilor mai noi sau mai vechi, dar a decis cu aplomb că are talent, până acum doar muzical, dar viitorul ne va rezerva surprize care de care mai neplăcute.

Şi cum tot îngânam eu plictisit refrenul melodiei, mi-am dat seama că sunt anumiţi oameni cărora le facem o mare favoare incluzându-i în spaţiul public, fie şi pentru a-i lua peste picior. Majoritatea caracterelor care au împânzit emisiunile din ultimul timp (oare a calculat cineva raportul dintre emisiunile de mondenităţi şi cele serioase?) mai slabe decât un şpriţ de vară,  nu merită nici măcar să le fie pomenit a doua oară numele. Probabil din acest motiv îşi aleg tot felul de pseudonime, care de care mai degrabă provocatoare de greaţă.

Acum, libertarienii în special (oameni de mare simţire lirică, precum Buciuman sau Macabroo), precum şi cei cărora le place să ia la mişto mai pe toată lumea se vor opune, spunând că dacă e să facem bâşcălie*, atunci s-o facem în stil mare, la şosea, în văzul întregului cartier.

Observaţia pe care vreau să o aduc acestora este că efectele pe termen lung ale umorului, fie el coborât din turnul de fildeş, sau ridicat din subteranele băşcăliei, depind extrem de mult de calitatea ingredientelor. Chiar aşa, o fi bună îngheţata aia de 1,50 de bani, de la McDonald’s?

Cei precum Mihai Morar, Mădălin Ionescu s.a.m.d., nu realizează oare că lumea îi va ţine minte decât prin intermediul mascotelor pe care le-au promovat pe sticlă? Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu unul, nu aş vrea să fiu ţinut minte drept dresorul de idioţi de la teve, sau omul de serviciu cu vidanja mediatică.

În plus, amărâţii pe care îi băgăm în seamă sunt de o asemenea turpitudine, încât fără de noi, ar fi dispărut de mult în recycle bin-ul entertainment-ului local.

Asta nu înseamnă că n-ar trebui să facem mişto în continuare de politicieni sau de Gigi. Atunci chiar ar fi trist în ţara asta, ne-am trezi din beţie şi cine ştie, poate ne-am apuca să muncim, Doamne fereşte!

_____________________________

*celor care vorbesc despre globalizarea tabloidizării sau tabloidizarea globalizării, oricare ar fi aceasta, vrea să le aduc aminte de un excelent eseu al lui H.R. Patapievici, din Cerul văzut prin lentilă, şi care se intitula Despre băşcălie (citez din memorie) şi în care se argumenta că dacă i-am face pe nemţi români, iar pe români i-am transforma în nemţi, tot am ieşi precum uleiul la suprafaţă, şi asta datorită băşcăliei, pe care nemţii sunt incapabili să o interiorizeze.

Terţul exclus

  sursă foto http://www.softhook.com/cctv.jpg

Two weeks later our teacher read a statement from our headteacher explaining the cameras were to be used for teacher training purposes alone, that the system was not currently switched on, and that we would be warned whenever it was meant to go live. It did, however, also say that it was initially not deemed "necessary" to consult the pupils about the installation.

 

din The Guardian - We don't need no CCTV in our classroom

care to comment? Good or bad?

Experienţa de până acum mă face să cred că în lipsă de alte idei mai strălucite, iniţiativa va fi îmbrăţişată cu entuziasm şi de capetele seci din învăţământul românesc.

Europarlamentare

ce am înţeles eu din campania electorală

EBA, fata lui tata, Geoană, Vanghelie, pensii, prima casă, banci, garanţii, pensii, salarii, marijuana, droguri uşoare, alegeri prezidenţiale, Hrebenciuc, serviciuri, succesuri, pipiţe, coafor, land of choice, sechestru, porno, scandal, ironie, Pogea, Boc,

to be continued ...