31 octombrie 2009
30 octombrie 2009
Oh, my Lord
Vader vreau să spun.
Sincer, îmi este şi frică să aflu mai multe detalii despre ce, cum, când
via Dangerous Minds…
Aşa nu
aşa DA
nu cânţi despre ceva despre care crezi că ai o idee …
unele lucruri nu merg contrafăcute, oricât te-ai chinui
UP YOURS, marketing boy!
29 octombrie 2009
28 octombrie 2009
27 octombrie 2009
Roger Waters cu Jeff Beck
nu e chiar cea mai bună dintre înregistrări, dar chiar şi aşa este îndeajuns pentru a-ţi da fiori pe şira spinării. Încă mai cred că banii ăştia ar fi cea mai bună investiţie pe timp de criză.
26 octombrie 2009
Adrian
după ce v-am plictisit cu viziunile mele de tramvai 41 (bicicleta e în gard proptită, mi s-a rupt tija de la şa), hai să băgăm nişte muzică
sorry,
sorry, Talking Headz addict :)
că tot am citit astăzi un interviu cu Brian Eno şi Daniel Lanois
BE: I think they were very keen on the Talking Heads stuff that I had done. I think they also, dare I say it, liked some of my music! [laughs] The main thing, actually, was that they wanted to go somewhere else.
Pitchfork - Brian Eno and Daniel Lanois Remember the Making of U2's Unforgettable Fire
Ce-ţi doresc eu ţie
… de Sf. Nicolae
căutând Dimineaţa devreme am dat peste piesa asta. Trebuie să îmi iau DVD-ul. Apropo, mâine e lansare la Cărturăreşti. De album. Petala. Şi concert la Scala pe 7 decembrie.
alt slogan
Băsescu. La Bine şi la Rău. Sloganul ăsta nu era de la o bere, sau am eu pitici? Aaa, era de la o bere pentru pitici!? Nu. Erau nişte pitici care dădeau bere?! Pentru orice?!
Nu. Este sloganul domnului Băsescu. N-am o problemă cu originalitatea. Trăim vremuri de criză, fiecare e liber să improvizeze. Unii ca Gerry Mulligan, alţii cum şi-au aşternut. Dar am o problemă cu majusculele. Ce naiba caută majusculele ălea? Nu se poate să vorbim şi de binele ăla mai mititel. Aşa ca în să meargă semafoarele. Şi răul ăla mărunţel ca în hai să nu mai aruncăm hârtii pe jos?
Da' nuuu! La noi totul trebuie să aibă dimensiuni faraonice şi nuanţe milenariste. Dacă la începutul anilor nouăzeci mai înţelegeam, eram copii. Romantism târziu sau retardat, Sf. Gheorghe ucide balaurul, Gigi pe cai albi. Totul sau nimic. Heirupismul în politică.
Da' eu unul m-am săturat în 2009 de bătălii apocaliptice, de momente istorice, de îngroşări, bolduiri, majesculiri. Nu vreau Binele cu orice preţ, nu vreau să găsesc eudaimonia, nici măcar nu vreau cea mai bună dintre vieţile posibile (apropo, dacă vreţi să îl ascultaţi pe Huxley, o puteţi face aici). Nu faci politică cu Demonii lui Dostoievski. Numai la noi şi la Chavez, totul este rupt din Crimă şi pedeapsă. Politicienii se rup în figuri metafizice.
Aaa, ce vreau?
Vreau doar să fiu luat în serios, aşa, în general, de politicieni.
dimineaţa devreme
Din ciclul blogger agramat se ia de publicitari nevinovaţi ... Cu toate prostiile pe care le-am citit zilele ăstea şi tot nu reuşesc să îmi scot din cap sloganul de la Dero (trec peste detaliul cu detergent în ediţie limitată) cel cu zori de vis. Zori?!! De vis?! Zori. De vis. Mai spuneţi şi domniile voastre în gând. Poate vă iese.
23 octombrie 2009
21 octombrie 2009
17 octombrie 2009
16 octombrie 2009
Temple Of The Dog reloaded
made my day,
o fredonam în neştire când eram mai mic ... văzută prima dată pe Super Channel ... cei mai în vârstă ştiu ce e aia :D
15 octombrie 2009
14 octombrie 2009
13 octombrie 2009
Dacă Sony ar face un oraş
reclama este făcută de Juan Cabral, realizatorul reclamei la Cadbury, cea cu gorila iubitoare de Phil Collins (iar mi-am adus aminte că Phil Collins nu mai poate să cânte la tobe ... prin urmare, I can kiss my ass goodbye de o reuniune Brand X) via Manafu, via Swiss Miss
12 octombrie 2009
O întrebare
"The central question in this study," she writes, "is how a group of principals who are in an interdependent situation can organize and govern themselves to obtain continuing joint benefits when all face temptations to free-ride, shirk, or otherwise act opportunistically."
de aici
din citatul de mai sus, nu vi se pare că s-ar putea ca premiul Nobel pentru Economie, să fie mai important pentru noi?
UPDATE: pentru cei interesaţi mai mult de economie sau ştiinţe politice, am găsit, via Marginal Revolution, un interviu luat de Paul Aligică lui Vincent Ostrom, foarte revelator pentru ce a însemnat contribuţia soţilor Ostrom în câmpul politicilor publice şi de ce political scientists (sorry, still no translation) ar trebui să se bucure pentru premiul luat de Elinor Ostrom.
Hoţi
Lângă biroul unde lucrez este un magazin de cartier. Cred că băcănie s-ar fi numit mai demult. Acum este ce vrem noi să fie. Merg aproape zilnic să îmi iau surogatele pentru lipsa ţigărilor. Nu atât a nicotinei, cât a reflexelor de care e mai greu să te dezbari.
Oricum, azi mi-a fost dat să observ o instalaţie stranie, ce se iţea deasupra capetelor vânzătoarelor şi nu mică mi-a fost mirarea să realizez că era vorba despre o cameră video. Şi nu una mică, discretă, ci una care ar fi putut răni un adult în cădere în cădere un adult. (mulţumesc Diacritica)
Eu unul, antrenat fiind gratuit de către degrabă cotrobăitorii în bagaje, din marile hipermarketuri ale ţării, m-am simţit primul cu musca pe căciulă. Hait! Să vezi că ăştia mă cred hoţ. După care, mergând pe firul stream-ului video, observ că de fapt, obiectivul era înclinat aproape perpendicular de neobişnuit. Ghici unde bătea distanţa de focalizare!
Eczact!
Plătesc repede şi o întind ruşinat, nemaiavând nici măcar curajul să o privesc în ochi pe vânzătoare.
Ajuns la birou, gura mea slobodă mi-o ia pe dinainte şi începe să îşi exprime indignarea. Dom’le nu se poate. Este umilitor! La care o colegă îmi replică liniştită. Bine le face dragă, păi dacă fură. Chiar şi aşa, insist eu într-o încercare pare-se sortită eşecului, de a împăca şi patronu’ şi vânzătorul, dar nu e un pic exagerat? O fura una, o fura două, dar n-or fi toate hoaţe.
Chit că experienţa mai mult decât regretabilă în alimentaţia publică mă face să cred exact contrariul.
Toată lumea a ridicat din umeri, şi ce treabă avem noi?
Mai bine le îmbrăca direct în zeghe.
Două despre Nobel
în primul rând, încă un articol, marca Ilişoi, de data asta în Jurnalul Naţional, despre satul natal al Hertei Mueller.
Într-un eseu din cartea "Regele se-nclină şi ucide", Herta Müller scrie: "După apariţia primei mele cărţi, sătenii mă scuipau în obraz când mă întâlneau pe străzile oraşului (în sat nici nu mai îndrăzneam să m-arăt). În sat, frizerul l-a înştiinţat pe bunicul meu - un om la aproape 90 de ani şi care fusese decenii la rând clientul său săptămână de săptămână - că începând chiar de atunci nu-l va mai bărbieri niciodată
Stau şi mă întreb, ce o mai face ofiţerul Stana, ori colegii ei de la Tehnometal, cei care treceau pe lângă viitoare premiantă Nobel de pe scările măreţei lor întreprinderi, metaforă a muncii socialiste.
I sat my eight hours with the dictionaries on a concrete staircase between the ground and first floors, trying to translate so that no one could say I didn’t work. The office staff walked past me, silent…
mi se pare mie, sau cineva chiar râde de vajnicii apărători ai gliei şi neamului, români verzi, d’ai noştri? Nu se găsesc decât molifte din ăstea, venetici netrebnici, care ne strică imaginea în lume?
Nu ştiu dacă ar trebui să fie reconfortant, ori jenant, faptul că multe din motivele noastre recente de mândrie ca naţie sunt şi adânci momente de reflecţie asupra păcatelor noastre, ce umblă în ziua de azi, mai slobode chiar şi decât gura preşedintelui.
Nu contează.
asta apropo de Leonardo
şi falimentul lor. Cu asta în mod sigur nu risc să mai fac greşeli de ortografie. Blogger agramat o dată pe zi este îndeajuns.
11 octombrie 2009
Din nou despre ziare
din ciclul mi-aş dori să văd în ziare, orice numai articole scrise de ziarişti nu, să le scurteze cineva suferinţa celor de la Adevărul şi să le explice cât de ridicoli sunt cu reclama lor fără politică. Sunt curios dacă ei chiar cred că ar fi putut ajunge ziarul quality blah-blah fără să scrie, sau mai rău, Doamne fereşte, să fie implicati în campanii politice, linşaje, şantaje şi alte derapaje ale coloanei vertebrale legate de politică.
Şi la [corectat, mulţumesc Ioana] urma urmelor, ei chiar fac o mare deserviciu, explicând că politica este rea. Nu politica este dăunătoare, ci jurnalismul de doi bani, despre politică. Ei da, ăsta chiar este dăunător. Şi ar trebui stârpit.
10 octombrie 2009
I wanna go back to school
unde poţi face astfel de lucruri
câte lucruri poţi face acum la clasă. Trebuie doar verificat dacă datele sunt corecte, descărcat cu YouTube Downloader, de exemplu şi dus la oră. Copiii vor fi încântaţi. Ştiu că eu am fost.
via Cynical-C
09 octombrie 2009
De ce ziarele trebuie să moară
musai.
După una caldă, una rece. Ştiţi bancul ăla cehesc de pe vremea comunismului, cu omul din Piaţa Viaceslav, care vomita sprijinindu-se de statuie, iar un trecător îl bate pe umăr şi îi spune … da, te înţeleg, şi eu simt la fel. Probabil că vi l-am mai zis de câteva ori, da’ am văzut că e bine să dai citate, bancuri, chestii din’ăstea.
Am deraiat mai ceva ca Intercitiul. Deci, da. Ziarele aşa cum sunt ele, cum le-a făcut mama lor, sau mogulul lor. Da să moară şi să nu se mai ridice. Iar toţi ziariştii să se facă barmani şi secretare, să vadă şi ei cum e.
De ce, poate vă mai întrebaţi?
Păi, uite d’asta.
Nici nu ştiu cu ce să încep prima oară, la câte lucruri sunt în neregulă la articolul publicat astăzi în Ziarul Financiar.
cade primul sub sabia inconştienţei!!!!???
ce au păţit cei din redacţia ZF? Le-a plecat mintea după şlapii Leonardo? Să le luăm pe rând
- avem o listă cu evenimente politice
- avem o listă cu posibile falimente de companii
voi dacă vedeţi legătura, spuneţi-mi-o şi mie, că eu unul sunt în ceaţă. De fapt, nu sunt în ceaţă. Intenţia de a pune în capul politicienilor, care şi aşa e gol, eşecurile unor simulacre de oameni de afaceri mi se pare o manevră de cea mai joasă speţă. Dar de când am văzut că Realitatea TV face reclamă la un proiect jurnalul.ro, nu mă mai miră nimic. Ce să facă statul român, să cumpere un stoc strategic de sandale de carton? Să plătească angajaţi care nu fac nimic. Să cumpere modemuri? Să îl scoată pe Penescu din pârnaie şi să îi cumpere o echipa de Şampon Lig? Voi aţi înnebunit de-a binelea!?
Să revenim şi să aruncăm o privire fugară, cam în genul celei după care se face şi topul miliardarilor români. Ce avem noi aici?
M-am gândit prima dată să vă iau cu date financiare, cu exemple, plăcinte etc. Dar după aia, mi-am dat seama că nu nevoie. Am să vă vorbesc din propria experienţă. Leonardo? Când v-aţi cumpărat ultima dată pantofi de la ei. Mi-am luat eu anul trecut trei perechi. Şi le-am schimbat pe două, că s-au rupt în perioada de garanţie iar celelalte imediat după. Ultra Pro? Sunt pline forumurile de foşti clienţi care se plângeau de calitatea serviciilor, de preţurile foarte mari (nu uitaţi că dă faliment un retailer care avea în spate un furnizor, K-Tech-ul). Iar ultimul pe listă? Pic?! Mă faceţi să râd. Ăsta chiar nu mai e caz de analiză financiară, poate penală. Cel mai prost om din fotbalul românesc (şi acum mă mai întreb, cum naiba să scrii pe sidiu MITA!? Bine că n-a scris sidi, că era deja scris).
Cu siguranţă că politicienii români au foarte multe bube, dar jurnalismul de doi bani nu este una din ele. Păcat de sigla şi renumele ziarului. Dacă genul ăsta de presă vrea Murdoch să îl bage în ţarc, contra bani, păi s-o facă. Dau bani, doar să nu mai văd aşa ceva.
Precum Istodor, al cărui proiect îl urmăresc, spre ruşinea mea de la distanţă, încă, nu pot decât să vă urez să vă prăbuşiţi sufocaţi de tonele de maculatură de cărţi pe care trebuie să le dăm că altfel nu se vinde ziarul, cu tot cu inserţiile lor şi un călduros Muriiiiiţi!
Primul care reuşeşte să îmi explice ce caută mizeria asta pe prima pagină a unui ziar dă cualiti primeşte în dar un semn de carte, decupat cu foarfeca şi o sticlă de vin. Ştiu, fac pariuri şi dau premii cu alcool pentru că m-am lăsat de fumat! Sunt dependent de presă proastă şi alcool fin. Încă una garcon
Staţi pe aproape, că mai vine una, cu PC Garage.
Recomandare
Ufff! Fac şi eu precum Virgil Ogăşanu în Stâlpii Societăţii.
Long time, no see. Sper că a mai rămas cineva şi pe aici. O să încep după pauza asta lungă, de se aşezaseră şi păienjenii, vorba lui Eduard, cu o recomandare muzicală. Mai precis, ultimul album Billy Sheenan. Holy Cow
Da, mă rog, unii dintre domniile voastre, poate nu îşi mai aduc aminte, că demult, odată, a fost o trupă numită David Lee Roth Band. Ghici cu cine, cu David Lee Roth, vocalistul de la Van Halen, da’ asta-i altă poveste. Iar pentru că la chitară nu mai era loc de Steve Vai, Billy Sheehan s-a apucat să cânte la bass ca un chitarist. Iar după DLRB, a fost Mr. Big (uraa! toate fetele să se ridice în picioare)
Holy Cow este o altă adunare de super instrumentişti Paul Gilbert, Tony McAlpine, ceva în genul Liquid Tension Experiment, dar mult mai tradiţională, Billy Gibbons şi mai orientată spre viteză şi virtuozitate. Foarte multă tehnică, poate prea multă la un moment dat, dar este şi foarte multă forţă. Un fel de indreptar despre cum ar trebui să sune muzica rock, asta dacă n-ar fi fost monopolizată de trupe gen Killers şi Kings Of Leon.
Dacă nu aveţi chef de down on memory lane, gasoline alley etc.(oricum videoclipul de prezentare m-a făcut să mă întreb dacă nu cumva ar trebui să regret că nu voi merge la ZZ Top) v-a pregătit un video două cu Billy, prima cu Paul Gilbert, nu ştiu dacă e cum zice Sheenan, dar clar unul dintre cei mai săriţi de pe fix chitarişti
şi un solo, pentru cei mai purişti dintre voi
credeţi-mă, titlul nu este deloc exagerat, youtube style.
03 octombrie 2009
Abonați-vă la:
Postări (Atom)