Şi a fost şi runda a doua din seria antreprizei mele politice. Dacă vă aduceţi aminte de data trecută, prezenţa era obligatorie (cică s-ar fi strigat prezenţa pe o listă care mie însă mi-a scăpat). Acum, privind în retrospectivă, mi-aş fi dorit să fii înregistrat toată tărăşenia.
Dar să începem cu începutul. Ei bine, la început a fost Institutul de Studii Liberale, care a bântuit ceva vreme inconştientul colectiv al unei săli dedicate trup şi suflet cauzei Partidului Democrat Liberal. A, dar nu v-am spus de ce ne adunasem cu toţii la sala Le Diplomat de la Hilton, nu?* Nu v-am zis, pentru că nici nouă nu ni se spusese foarte multe la prima întâlnire, de la ISP. Că vom discuta despre
fuzionism, şi atât. În română, singurul articol cât de cât citibil pe care am reuşit să-l găsesc, a fost
ăsta. Nu este chiar o plăcere de citit, dar în rest, adevărul era dincolo de mine, vă las pe voi să hotărâţi care este treaba cu fuzionismul.
Invitaţi au fost Cristian Preda, Sever Voinescu, Teodor Baconschi, Valeriu Stoica (care a fost şi moderatorul întâlnirii), şi un domn de la o fundaţie germană, care finanţează studiile ISP-ului cu privire la doctrina populară. Pentru că atunci când invocau termenul de fuzionism, domnii organizatori au avut în gând transformarea unei posibile doctrine democrat-liberare, prin alăturarea creştin-democraţiei, într-o doctrină populară care să-i apropie de electoratul amorţit, şi de ce nu, de contrapartida germană. Sau în ordinea inversă, nu părea foarte important. Cum nu părea foarte important nici numele
Institutului de Studii Populare, pe care în repetate rânduri, Thomas Kleinniger l-a confundat cu demult defunctul şi de tristă amintire se pare,
Institut de Studii Liberale. Dar nu mai conta în beţia generală de îmbrăţişare a ţelurilor Partidului Democrat Liberal.
Tot bat şaua pe tema asta, pentru că la un moment dat devenise extrem de deranjant cum toată lumea se raporta mai puţin la tema întâlnirii, şi mai mult la cât de faliţi sunt rivalii PDL-ului. Eu înţeleg că nu sunt tocmai cuşer domnii de la PSD şi de la PNL, dar venisem ca să aflu ceva util cu privire la doctrina populară/creştin-democrată/cum vreţi să-i mai spuneţi, nu cât de jalnici au ajuns cei din opoziţie. Pentru că la a-i vorbi de rău pe alţii în absenţa lor, suntem vice-campioni, nu?
Bon, după schimbul de amabilităţi obligatoriu, de la început, cei trei invitaţi au putut, pentru câte douăzeci de minute fiecare, să-şi spună părerea cu privire la
fuzionism şi restul problemelor de teorie şi practică politică. Aşa ar fi trebuit să fie, pentru că nu s-a întâmplat. Din cauza asta, vă spuneam că mi-aş fi dorit să fi filmat toată chestia asta, pentru că n-aţi mai fi avut nevoie de logoreea mea.
De la domnul Sever Voinescu, am aflat că judecătorii care au dat dreptate bugetarilor cu salariile făcute bucăţi greşesc, pentru că au confundat salariul cu proprietatea. Şi că nu ar fi vorba de un abuz din partea unui Guvern care îşi tratează aceeaşi angajaţi (cu care şi-a scos de câteva ori, în trecut, castanele din foc), cu un dispreţ demn de proprietarii de plantaţii. S-ar putea să fie la fel ca în America, unde Lyndon Johnson spunea că drepturile civile acordate negrilor i-au făcut pe democraţi să piardă voturile Sudului pentru o generaţie, iar PDL-ul să piardă voturile bugetarilor pentru o generaţie. Pentru că, aşa cum observa şi Cristian Preda, care a şi încercat mai târziu să nuanţeze ce înseamnă respectarea contractului într-un stat de drept, pe care domnul Voinescu încerca să-l sacrifice pe altarul necesităţilor economice dubioase ale unui Guvern care nu mai are nevoie de vreo introducere în Micul Robert al incompetenţilor, Cristian Preda observa că
bugetarii de astăzi s-au transformat în chiaburii de ieri(adică, sursa tuturor relelor).
Apropo de bugetari, tot Cristian Preda povestea cum venind spre Hilton, a observat pe un stâlp, un anunţ de angajare bone. Iar salariul oferit era cam la nivelul unui profesor universitar**. După ce au discutat puţin pe marginea limitelor salariului unui profesor universitar, Sever Voinescu a făcut o remarcă destul de dezagreabilă, şi în contextul întâlnirii, dar şi pentru cineva care a citit sondajele cu privire la încrederea oamenilor în parlamentari (sau nu e complet rupt de realitate). Ei bine, domnul Sever Voinescu nu se simte confortabil cu salariul de parlamentar, şi s-a declarat (într-o glumă, încă o dată, total dezagreabilă) interesat de anunţ.
Nu ştiu dacă aţi văzut ştirile din ultimele zile, singura înregistrare de la întâlnire a fost cea cu Cristian Preda, în care acesta înfierează practicile clientelare ale PDL-ului. Nu puteai să fii împotriva a ceea ce s-a spus, cu o singură observaţie, nu s-a pronunţat nici măcar unul din numele
onor politicienilor veroşi, care întreţin caracatiţa de atâţia ani. Ori toţi erau mai informaţi decât mine şi îi cunoşteau deja, fie nu prea conta. Şi mi-aş dori să se renunţe la sintagma de eşafodaj politic, chiar nu s-a prins nimeni că rezonează cu eşafod? Chiar nu mai avem imaginaţie?
De la domnul Baconschi, am înţeles că politicianul român trebuie înţeles chiar şi atunci când face greşeli, că nu este cazul să fim intrasigenţi când vine vorba de alianţe, pentru că aceştia sunt supuşi
unor presiuni sociale, politice etc. enorme. Probabil că Gelu Vişan, prezent şi el în sală, dar într-un mod mai discret, ar fi putut da detalii cu privire la delicioasa
greşeală de tehnică legislativă, numită
noi nu citim ce votăm, de la votul legii pensiilor. Din păcate, domnul Vişan a stat liniştit la locul lui, şi nu a avut păreri despre
fuzionism.
La fel ca şi restul vorbitorilor. Dragoş Aligică a înfierat matrapazlâcurile făcute de necunoscuţi cu Institutul de Studii Liberale şi a amintit că grupul de lucru însărcinat cu studierea modului de implementare a politicilor populare este încă în formare, cine se simte capabil, se poate înscrie.
Singurul lucru cu adevărat demn de reţinut dintr-o seară pierdută în căutarea politici pierdute, a fost observaţia, de bun-simţ făcută de către Cristian Preda cu privire la triumful electoratului dreptei, din ultimii ani şi că PNL şi-a păstrat şi consolidat baza electorală, chiar şi din perspectiva unui guvern care a prins începutul crizei. Dar, se pare că PDL-ul nu a ştiut şi nu ştie în continuare să profite de această mutare a electoratului către dreapta spectrului politic. Care electorat, eu cred că nu s-a mişcat de pe loc. Ci a rămas cuminte la locul lui, votând în continuare cu cel care dă mai mult, sau care se anunţă a fi câştigător. Toată lumea se întreba de ce nu pleacă electoratul liberal, curat şi frumos, de la infamii lui Antonescu (fără doctrină de dreapta, fără politici publice de dreapta, fără iniţiative de dreapta, după cum ne-a readus aminte Dragoş Aligică), şi nu se mută cu căţel şi purcel la PDL? La fel ca şi în cazul intelectualilor lui Băsescu, sintagmă de care cei prezenţi se declarau plictisiţi (adevărul este mult mai simplu, ei sunt intelectualii lui Băsescu şi singurii intelectuali din politica românească, pur şi simplu PSD şi PNL nu au intelectuali), eu sunt unul dintre cei care îi admiră foarte mult, dar vor vota în continuare cu PNL-ul, din simplu motiv că nu cred că au vreo şansă să reformeze în vreun fel PDL-ul. Şi mi se pare un pic perves să îl votez pe Baconschi, Voinescu şi Preda, dar să guverneze Plăcintă, Ialomiţeanu, Ridzi, Udrea etc. Aşa că rămân la faliţii mei.
Din câte am înţeles, până în ianuarie e pauză, aşa că dacă mai vreţi să vă mai povestesc, va trebui să aveţi răbdare.
_______________________________________________________
*fie vorba între noi, Copos este tare zgârcit, la banii lui, aş fi schimbat uşile de tablă care nu reuşeau să acopere lălăiala pianistică de la ingliş barul de alături.
** eu zic că dacă citea anunţul în detaliu, descoperea că se cerea minim studii superioare şi două limbi străine, zic şi eu aşa.
