"That's right," he said, signaling to the waitress for the check. "Everything's fucked up, and nobody goes to jail. You can end the piece right there."
vroiam să trimit articolul către prietenii mei bancheri ... dar cred că mai bine îl las aici şi merg să mă culc
video via Biella Coleman (sincer, eu mi-am dat seama că nu ştiu cum arată nişte mercenari adevăraţi, în ciuda tuturor casetelor video pe care le-am văzut până acum. Mercenarii sunt noii terorişti şi black is the new minimal)
Dacă în cazul lui Mubarak, toată lumea se temea de Islam şi de Frăţia Musulmană, sunt curios … în cazul lui Ghaddafi, de ce oare s-or teme?
reprezentantul Libiei la Naţiunile Unite a defectat. La fel s-ar auzi şi de doi piloţi ai forţelor aeriene, care au aterizat în Malta …
To me, this feels like the Arab version of 1776. And don’t buy into the pernicious whisper campaign from dictators that a more democratic Middle East will be fundamentalist, anti-American or anti-women. For starters, there have been plenty of women on the streets demanding change (incredibly strong women, too!).
Chiar este ciudat că nimeni nu s-a sesizat în privinţa utilizării fără discriminare a sperietorii fundamentaliste. Cred că e unul dintre cele mai versatile mituri recente, utilizat deopotrivă de democraţi şi de dictatori.
zilele ăstea ninge şi prin minţile jurnaliştilor români,
mai întâi MediaPro şi deja celebrul site mai multe informaţii găsiţi pestirileprotv.ro cu un top copiat de pe dailycotcodac. Atitudinea nehotărâtă este tipică pentru oamenii care nu şi-au dat seama încă cum funcţionează toată povestea asta cu conţinutul la liber (a se vedea şi cazul lui Arhi)
iRealitatea s-a gândit că dacă tot nu poate să sară cu Stelian Tănase, cu tot, peste standardul BBC, poate ar fi mai bine să ne arate cum arată subteranele tabloielor.
iar Roxana Artenie Penciu (jurnalistă, profesoară, eroină), de la Viaţa Liberă (un ziar din Galaţi, ştiu, n-aţi auzit de el, dar măcar ştiţi unde-i Galaţiul) transformă comentariile (fratele siamez al articolului scris de diacritica) în articole. Sunt curios cum arăta articolul iniţial, la care s-a comentat atât de anonim.
Dacă discuţiile sunt adevărate, ar trebui să nu mai fie chemat niciodată la echipa naţională. Dar trăim în România, ţara în care patronii din fotbal dictează televiziunilor private ce emisiuni să dea şi ce emisiuni să închidă. Şi unde toţi puştii visează să ajungă Mutu sau Becali, sau Beinur, mai ştii.
Patronul Stelei nu suportă umorul, mai ales dacă el reprezintă tema acestuia. Becali a ameninţat televiziunile din grupul Pro cu embargoul şi riscul economic a ras peste noapte emisiunea “Pe bune”. Restul sînt disculpări tacite, aşa arată faptele.
WATCHING the jubilation in Cairo’s Tahrir Square, I am mulling over a question I was asked at a seminar a few weeks back: why did Europe embrace the democratic revolutions in eastern Europe in 1989 yet supported dictatorships in the Arab world? Was it, my questioner asked, because Europeans considered Arabs to be unworthy or incapable of democracy?
încercaţi să vă gândiţi pentru câteva momente la asta ...
Suferind de o formă rară de hemofilie, Edi, în vârstă de 21 de ani, poate fi considerat cel mai scump pacient din România. Deoarece statul nu poate să-i asigure tratamentul, tânărul primeşte medicamente de la o companie farmaceutică străină care astfel a decis să studieze cazul său.
Vroiam să scriu o chestie cumplit de lungă şi plictisitoare despre articolul lui Cărtărescu din EVZ, citit la recomandarea profesorului Preda.
Am renunţat. N-are sens să mă dau în spectacol inutil. Însă citiţi articolul. Este suma tuturor regretelor, idiosincraziilor, prejudecăţilor, frustrărilor, neputinţei şi încremenirii în proiect a ultimilor douăzeci de ani.
Sincer, mi se pare că Primal Scream merge mai bine cu articolul lui Cărtărescu. Mi-aş fi dorit să fac parte dintr-o generaţie care să îşi dorească să dig deeper.
Fals. Nu se poate spune că au fost declasate atâta timp cât declasarea a fost ilegală, adică fără avizul Comisiei Naţionale a Monumentelor, cea care trebuie să decidă valoarea unei clădiri de patrimoniu. Comisia care nu s-a reunit în această chestiune este condusă tocmai de arhitectul-şef, Gheorghe Pătraşcu, promotorul proiectului, care ajunge astfel într-o postură interesantă, de abuz în funcţie.
Pentru respectarea adevărului istoric, cred că acea comisie este condusă de către arhitectul Polizu, cel puţin aşa reiese de pe saitul Ministerului Culturii.
Ce nu înţeleg eu este următorul fapt. Gheorghe Pătraşcu nu venise prin transfer de la Ministerul lui Borbely, urmând să stea doar şase luni? Asta întâmplându-se în 2008?!
Sentiment shouldn't cloud ordinary judgment, but of course it always does. I can only imagine what in those days kept my parents from teaching us to view Palestinians through the same lens as we saw the Vietnamese or striking coal miners. Even now, talk about Egypt conjures among some relatives and a few other Jews I know low-voiced worries about the Muslim Brotherhood and the fate of Israel. While such talk is deplorable on the face of it, it is also depressing in a special way for anyone who shares my, albeit quite ordinary and unglamorous, background. I'd like to think that fantasies of evil Egypt, along with the associated disregard for Palestinians, were anomalies of another age. After all, the 1970s were as close to the Holocaust as we are to the 1970s. And yet clearly they are not. For what other reason could anyone respond to a mass social movement of this kind with anything other than joy tempered by awe?
Nu poţi să nu rămâi surprins când vezi câţi oameni inteligenţi, în cazul de faţă Beranger şi Orlando, au îmbrăţişat teza unui Hosni Mubarak salvator, care a ferit Occidentul de pericolul unui Egipt fundamentalist. Nu am să merg foarte departe cu interpretările, probabil că aceiaşi oameni nu ar fi fost de acord în anii şaptezeci cu îndepărtarea lui Salvador Allende din Chile şi instaurarea regimului lui Pinochet.
Vreau să le aduc aminte doar că raţionamentul lor seamănă al naibii de mult cu cel al lui Henry Kissinger care spunea,
„I don’t see why we need to stand by and watch a country go Communist due to the irresponsibility of its people,”
Cât despre Frăţia Musulmană, sigur că este mai de actualitate ce s-a întâmplat în anii şaptezeci - faptul că o organizaţie teroristă precum Hamas, care s-a dovedit călău în multe ocazii chiar şi pentru cei pe care pretinde că îi ocroteşte, o revendică ca model - este mai de actualitate spuneam, decât faptul că reprezentanţi ai Frăţiei au reuşit să căştige locuri în Parlamentul egiptean, chiar şi în ciuda simulacrului de democraţie impus de oameni precum Mubarak sau Suleiman.
Am pus linkul în dreapta, acum câteva zile, dar îmi era teamă că v-a scăpat, atât de teamă încât am hotărât să pun întreaga poveste aici. Clipul este o variaţie pe tema Everything is a Remix.
Ştiam eu de ce îmi plac Deep Purple mai mult decât Zed Leppelin.
Potrivit informațiilor paginademedia.ro, Intact va lansa o școală de jurnalism. Cursurile vor urmări pregătirea celor care urmează să lucreze în intituțiile media ale grupului și nu numai. De altfel, profesorii viitoarei școli de media vor fi nume din interiorul trustului.
Acum nu mai sunt singur dacă nu cumva hotărârea* de a urmări interviul de la TVR1 cu preşedintele Băsescu, n-a pornit dintr-un impuls masochist. Am lăsat telecomanda jos, cu inima-mi cât un purice, dar chiar şi cele mai sălbatice aşteptări mi-au fost rapid spulberate la auzul intenţiei preşedintelui de a desemna un corp special de medici, verificaţi moraliceşte.
În viziunea domnului Băsescu, vor fi evitate în viitor cazuri precum cel al lui Omar Haissam, degrabă bolnav de cancer în România şi actualmente beneficiar al aerosolilor sirieni. Nivelul discuţiei nu depăşea ora închiderii restaurantului, oră la care ospătarii fac inventarul alcoolicilor şi a veselei care a dispărut peste zi.
Şi dacă tot eram într-o dispoziţie gen Bear Grylls, am schimbat pe Antena 3, unde domnul Gâdea în chestiona prin telefon pe domnul Antonescu despre proaspăta apariţie a preşedintelui.
Băsescu ... o căzătură
… tună viteazul profesor de istorie.
Hait, mi-am zis. Uite cum se duce pe apa sâmbetei şi campania electorală, înainte de a începe!
Toate chestiile ăstea mi-au adus aminte de coperta unei cărţi al cărei titlu şi copertă îmi dădea fiori pe vremuri. Eram mic şi încă nu terminasem de explorat pe de-a-ntregu' biblioteca maică-mii. Iar titlul ăsta, „Corabia nebunilor”, mă atrăgea nespus. Nu înţelegeam ce caută nişte nebuni pe o corabie. Care nici nu arăta a corabie, ci mai degrabă a vapor. Dar mă rog, ce ştiam eu. Acum că am crescut mare şi l-am citit şi pe Michel Foucault** (pe care aţi fost avertizaţi, trebuie să-l serviţi în doze mici) stau şi mă minunez. Cât de bine se potriveşte titlul ăsta întru descrierea întregii scene politice de la noi!
Pentru că numai nişte indivizi complet lipsiţi de cel mai elementar simţ al realităţii (aia de dinaintea lui Adrian Ursu sau a Oanei Grecu, acum defunctă) pot să trimită SMS-uri în rafală, precum Mitrea, către cineva pe care nu l-au întâlnit vreodată în viaţa lor. Eu înţeleg că şi ei sunt oameni, dar nu pot să-mi bag în cap că oamenii s-au tâmpit într-atâta! Cu siguranţă că parlamentarii noştri fac parte dintr-o rasă încă nestudiată (de pe alte planete kepleriene) îndeajuns de atent, de aici şi gafele monumentale, gen Pasat.
La final, pentru cei mai rezistenţi dintre voi, vă ofer o secvenţă din film (cartea a rămas la Tulcea). Păstraţi-vă răbdarea măcar până la 1:25 (nu pun link, că ştiu că o să fiţi tentaţi să săriţi începutul şi e păcat de la Stanley Kramer, că e cu Lee Marvin :D)
________________________________________________________
* Adică, dacă s-a petrecut în prezenţa unei doze prea mari de luciditate, sau în absenţa ei totală ...
**Trebuie să recunosc că sunt subiectiv. Pe cât îmi plăceau articolele lui Bogdan Ghiu din Dilema, pe atât textele lui Foucault îmi dădeau frisoane. Mai întotdeauna rămâneai la sfârşit cu impresia, în ciuda arheologiei, că eşti încă în pom. Nu ca în Metafizica moralelor, a lui nenea Kant. După ea, parcă plecai acasă mai lămurit, mai cu inima împăcată. Mă rog, nu lămurit în sensul că de acum ştii care sunt cipsurile care îţi plac cel mai mult sau ce conservă să alegi la Kaufland, dar orişicât.
„Din punct de vedere terapeutic nu are nicio şansă. Se va degrada pe zi ce trece. Boala aceasta este neiertătoare, distruge tot ce întâlneşte”, a adăugat medicul.
Alte zece persoane s-au oferit să îl ajute cu bani. Un om de afaceri din Galaţi a anunţat că a pus deja un colet cu un monitor care a plecat spre Liviu. Altă persoană s-a oferit să îi plătească conexiune la internet pentru un an de zile.
Îmi scapă mie ceva? Sau anumiţi oameni au pierdut contactul cu realitatea?
Parlamentarul cu cel mai rapid timp de răspuns la propunerea de afacere a fost deputatul PSD Robert Negoiţă, care m-a sunat în acelaşi minut în care am expediat SMS-ul către el. Campionul absolut după numărul de apelări a fost ministrul Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei, Valerian Vreme, care m-a sunat de 7 ori în decurs de numai două ore şi jumătate.
O altă trăsătură esenţială a judecăţilor noastre e natura lor definitivă. Revoluţia din Iran? Numai Occidentul e de vină. Idioţii ar fi trebuit să prevadă! Sigur că Uniunea Sovietică a declanşat-o. E condusă de nişte mullahi furioşi? Şi ce-i cu asta? E tot revoluţie comunistă. Daţi-le vreo două labe peste bot şi o să se termine. Studenţii iranieni au ocupat ambasada americană? Ei şi, trebuia să se aştepte la aşa ceva idioţii ăştia! Daţi-le peste bot! Expresia „daţi-le peste bot” e de obicei laitmotivul. Daţi-i peste bot Uniunii Sovietice. Daţi peste bot arabilor, negrilor, mullahilor. Daţi peste bot teroriştilor. Daţi-le peste bot tuturor şi totul va fi în ordine. Nu vă uitaţi la occidentalii ăştia care au ajuns să scîncească atît de prosteşte încît ţie ruşine să-i priveşti. Ştiam noi că Occidentul nu e omogen. Occidentul e slab. Occidentul n-are puterea de a face asta sau aia. Occidentul se prăbuşeşte. Occidentul a înnebunit. Occidentul are prea multe din toate. Occidentul capitulează. Occidentul e incompetent. Cam asta auzi tot timpul.
Şi totuşi, nu încetăm niciodată să admirăm Occidentul. În el ne punem toate speranţele
Alexandr Zinoviev – Homo Sovieticus, trad. Andi Ştefănescu, Editura Dacia, 1991
Asta pentru ca oferta lor nu are nicio legatura cu cererea de pe piata muncii din Romania. Numai in anul 2009, peste 21.000 de oameni s-au vazut cu diploma de licenta si au vrut sa se faca juristi, peste 22.000 pedagogi, 12.000 de filologi si jurnalisti si 14.000 de specialisti in stiinte politice.
Paiş’pe mii? Nu serios?! Hai să facem un calcul. În 2004, nu cred că eram mai mult de şaizeci de oameni. Ori trei (engleză, franceză şi română) egal cu indulgenţă 300. Cei de la Fane Gheorghiu, or fi fost şi ei vreo trei sute … Mai pui facultăţile particulare, pe vremea aia, nu avea decât Cantemiru’ o secţie. Ar veni cam o mie pe an. Nici în zece ani de alianţă USL n-ajungi la 14000. De unde scot ăştia cifrele, din punguţa cu doi bani?
Nu zic că n-au un punct de vedere pertinent, dar poţi să te faci înţeles şi dacă nu raportezi la recorduri la hectar.
Mi s-a părut mortal, cap coadă. Tipul din stânga este Braan Dailor, de la Mastodon (who the fuck mai scoate vinilinuri?!!??!). Clipul e scos de pe dvd-ul Unholy Alliance (Lamb of God, Mastodon ... Slayer). Highly recommended. Fain şi apropoul la Angel of Death. Aţi scos un album. Reign in Blood. Mai ţii minte?
Apropos de primul album cumpărat (din păcate, eu n-am fost la fel de inspirat ca Braan). Primele achiziţii ale subsemnatului, au fost AC/DC (cred că Thunderstruck a fost cel puţin pentru mine, hitul copilăriei, îl auzeam peste tot, poate chiar mai mult decât Wind of Change, a însemnat şi primele versuri învăţate, primele riffuri de fredonat etc.) Razor's Edge, Iron Maiden - No Prayer for the Dying, v-am zis eu, Metallica - '91, Guns'N Roses - Use Your Illusion part II, vol. 2 (nesimţiţii de polonezi, l-au scos în patru casete!).
Ar mai fi de adăugat faptul că nu aveam un casetofon pe vremea aceea, încă un argument pentru faptul că aveam mari probleme legate de realitatea înconjurătoare, încă de pe atunci. Voi?*
*Hai măi, mai cu viaţă. Ăştia de la Blogger mi-au zis că îmi închid blogu’, dacă nu mai comentează nimeni …