He'd been to England and played with the Yardbirds and some other groups, and he told us, 'They're awful. They want to play the blues so bad and they play it so bad....'
Well, it was a strange experience, going around the world in a private plane and getting booed. An interesting way to make a living, but definitely strange. Everybody was telling Bob to get rid of us, that we were sent from the devil and putting this dirty, vulgar music on a pure folkloric tradition. That's what the attitude was. And then everybody just forgot about that and accepted the whole thing as if it had always been accepted."
There is a clash of ideas occurring in education right now between those who believe that public education is not only a fundamental right but a vital public service, akin to the public provision of police, fire protection, parks, and public libraries, and those who believe that the private sector is always superior to the public sector. Waiting for “Superman” is a powerful weapon on behalf of those championing the “free market” and privatization. It raises important questions, but all of the answers it offers require a transfer of public funds to the private sector. The stock market crash of 2008 should suffice to remind us that the managers of the private sector do not have a monopoly on success.
Chiar dacă sistemul educaţional american este cu mult diferit de cel din România (vai de scorurile noastre şi de tezele noastre naţionale), multe dintre ideile exprimate de Diane în prezentarea sa sunt perfect valabile şi pentru România
şcolile nu sunt magazine, să le închizi şi să le deschizi după bunul plac (spitalelel ar intra în aceeaşi categorie)
mass-media îndrăgeşte prea mult poate abordarea în forţă
dacă vrei să-ţi motivezi angajaţii, nu începi prin a-i concedia ...
Într-o notă personală, mi nu mi se pare normal ca în clasa a patra, copiii să nu ştie dacă urşii polari stau la Polul Sud şi pinguinii la Polul Nord, sau dacă Antarctica este o ţară. Fac ceea ce se numeşte Ştiinţe în general, un fel de Biologie, dar nu fac Geografie deloc. Prin urmare, totul pluteşte într-o dulce neştiinţă.
două televiziuni care au alunecat pe panta propagandei deşănţate renunţând până şi la ultimele urme palide de obiectivitate jurnalistică, sau asta?
Swearing has become more common—Melissa Leo even swore at the Oscars!—and what’s more, the phenomenon is now running the risk of devaluing swear words. Yet this phenomenon is as predictable as it is harmless. If actors like Melissa Leo were not erupting with profanity at the Oscars, it is that which would require analysis. And what makes it so hard for us to see it this way is, of all things, modernity.
Acum câteva săptămâni, în timpul interviurilor corporatiste, cineva din interior mi-a spus că au de gând să facă şi să dreagă nişte oareşce campanii, sticăre etc. cu roboţeii. Aşa şi ar trebui, sper că fiecare publisher are un om însărcinat cu adunarea statisticilor halucinante pe care le colectează în fiecare săptămână Mo şi Foca. Dacă nu, paguba lor.
Bag mâna în foc că mulţi au suspinat după o colaborare cu ei, dar s-au oprit din cauza limbajului. Ar trebui să nu mai fie aşa de pudici, mai ales că dacă mă uit la ultimele reclame, de exemplu cea cu brânza topită, vulgaritatea gratuită este ultima problemă a telalilor (apud. Florin Dumitrescu) români.
Şi dacă mai aveţi încă dubii, puteţi să meditaţi pe marginea întrebării de la început.
As Don DeLillo has written, “A conspiracy is everything that ordinary life is not. It’s the inside game, cold, sure, undistracted, forever closed off to us. We are the flawed ones, the innocents, trying to make some rough sense of the daily jostle. Conspirators have a logic and a daring beyond our reach. All conspiracies are the same taut story of men who find coherence in some criminal act.”
felul legănat al vocii îmi aduce aminte într-un mod neplăcut de Kings Of Leon şi tot trendul din anii trecuţi, dar sunt convins că veţi aprecia restul trupei la fel de mult ca şi mine …
Daca doriti sa nu mai primiti studii online de la compania noastra, va rugam sa ne trimiteti un mail cu subiectul Unsubscribe si va rugam sa ne scuzati pentru eventuale neplaceri create. Informatiile colectate din sondaje sunt confidentiale. Scopul sondajelor online este de a aduna informatii statistice despre grupuri si nu despre individ. Informatiile colectate la nivel de individ nu vor fi facute public in niciun fel. Orus Marketing poate ocazional sa furnizeze informatiile colectate catre o alta firma de cercetare de piata, dar care trateaza informatiile tot in mod statistic si se supune la aceleasi reguli de confidentialitate.
urăsc listele de la care trebuie să te dezabonezi prin reply. Niciodată nu primeşti confirmarea că te-ai dezabonat. Dacă tot eşti ditamai firma de marketing, cât de greu trebuie să-ţi fie să pui şi tu un link de dezabonare?
În plus, dacă mă rugau frumos le făceam eu un mail mai frumos drăguţ, că nu se ştie când dau peste un fan Dinamo care aruncă cu sondajul lor la coş, dacă vede culorile Stelei
Acum stau şi mă întreb ca studentu ratat de ştiinţe politice ce sunt. Ce relevanţă poate să aibă un sondaj printre oamenii care aleargă după
Pentru fiecare chestionar completat castigi 150 de puncte, echivalentul a 50 de RON. In momentul in care acumulati minim 300 de puncte, puteti sa le convertiti in bani. Plata se va face in lei, din ziua exprimarii dorintei de conversie a punctelor in bani. Pentru verificarea numarului de puncte acumulate va rugam sa ne transmiteti un mail prin care ne cereti sa va comunicam totalul de puncte. Veti primi un cont unde sa vizualizati istoricul studiilor online si numarul de puncte acumulate. La inceputul lunii decembrie se efectueaza platile pentru cei care doresc conversia punctelor din studiile anterioare.
?
bonus
Dorim ca dvs să răspundeti la acest sondaj de la computerul lor de serviciu
După râurile de cerneală şi pixeli care s-au scurs de la momentul demascării lupului în blană de europarlamentar, cred că este inutil să se mai întrebe cineva, cu atât mai puţin subsemnatul, ce ar fi trebuit să facă, de ce a făcut ce a făcut şi a zis domnul Severin. Cred că cel mai important este ce va putea face de aici încolo.
Ieri, la emisiunea Rodicăi Culcer, Mihai Neamţu avansa ideea agăţării de renta viageră a Parlamentului European (domnul Severin se numără printre primii şi ultimii care vor primi aşa ceva - ar trebui să fie un semnal de alarmă şi pentru parlamentarii români), dar cu tot derizoriul în care Adrian Severin a aruncat întreaga poveste (fabulaţiile cu teoriile conspiraţiei - vorba lui Dorin Tudoran, domnului Severin i se înscenează lucruri de când s-a născut), cred că spaima retragerii rentei este totuşi un pic cam mult.
Nimeni nu poate fi atât de mărunt, mai ales că vorbim de ditamai fost şef OSCE, şi nu de un consilier din comuna Ştefăneşti. Dacă până şi familia Bercea, sau Mondialu, cum s-or numi, a reuşit să strângă două sute de mii de euro, pe care să îi încredinţeze şefei de trib, casnică de felul ei, atunci cred că şi domnul Severin are pus deoparte ce-i al lui.
În umila mea opinie, domnul Severin reprezintă un deschizător de drumuri, o lecţie pentru politicienii români. De acum încolo, treburile vor fi mult mai simple. Există un precedent. Dacă vei fi prins luând mită, şi nu cred că jurnaliştii noştri sunt mai proşti decât ai lor, vedeţi episodul România Liberă, cel cu Mitrea care trimetea ca amorezu SMS-uri unul după altul, rezolvarea va fi simplă. Trimis direct la coşul de gunoi, alături de Vadim şi restul.
Întreaga dezbatere despre miorlaitatea, pardon, moralitatea politicienilor a readus la suprafaţă şi vechea spadă a lui Damocles, cei douăzeci de ani brucanieni. De abia acum, în ceasul al optulea, putem înţelege mai bine de ce am avut nevoie de ei. Politicienii sunt la fel de ne-experimentaţi ca şi alegători. Cred că ăsta este spiritul celor douăzeci de ani. Politicienii joacă şi ei un joc al prizonierului. Cât de departe pot să merg fără să pierd. Cât pierd, cum îmi recuperez pierderea. Alegătorul joacă un joc al băţului şi al morcovului. Când ambii se vor întâlni pe teren comun, se vor înţelege. Momentan, politicienii români îşi construiesc în spatele casei, o hardughie religioasă. Asta spune multe despre cum este percepută realitatea, din spatele zidului lui Năstase.
În cazul lui Severin, nu cred însă că mai este vorba de recuperat ceva. Cam atât valorează o carieră politică în România, 12000 de EURO. Aviz amatorilor de chilipiruri.
Apropos de discuţia asta, am fost azi în Rosetti să cumpăr seminţe şi o prostie de Bordeaux pentru pomi.
Mare nebunie cu zeama asta bordeleză. Pentru cei mai puţini ţărani dintre voi, la începutul anului se stropesc pomii. De fapt, a cam expirat perioada, dar asta e, iertare :)(pentru cei mai ţărani dintre voi). În plus, este al dracului de greu să găseşti un magazin de fito-sanitare în Bucureşti. Le numeri ca pe km de autostradă. Nu ştiu de ce.
Ok, back to the store. Când am intrat în magazin am crezut că în loc de bicicletă, conduc un DeLorean, pentru că m-am simţit teleportat în timpul revoluţiei din '89. Toată lumea ţipa, urla, întreba, răspundea, fără nici un rezultat. Îmbulzeală ca la balamuc, mai bine stăteau afară, că era mai frumos. O tipă fardată strident urla la bătrâneii de la coadă să vorbească pe rând, asta fără ca ea să se oprească din ţipat. Mi-a plăcut când l-a pus la punct pe un posibil fost inginer agronom, care nu înţelegea că totalul vine la o sută de mililitri şi la un litru. Deci, ergo, un litru e pentru o mie de metri pătraţi, da?! Avea un secund care bătea cam în sictir, la casa de marcat.
Asta la pesticide, pentru că seminţele, probabil pentru a exploata la maximum nervii oamenilor şi ergonomia locului erau în partea opusă. Altă coadă, de data asta miza era dacă se vinde gazon în cantităţi mici, cine e la xerox şi cât sunt pomii?
Două mămăi s-au înfipt în mine convinse înaintea mea, că eu de fapt stăteam la xerox, în timp ce un domn în vârstă se isteriza cu gazonul. S-au repliat imediat, probabil ca să râdă pe ascuns de casca mea sau pentru că n-au încăput de rucsacul din spinarea mea.
Însă vocea conştiinţei domnului cu gazonul, nu-i dădea pace. Că dacă dă la cantităţi mici, că el are doar două sute de metri pătraţi. Că cât costă?! S-a liniştit* când i s-a zis urlat, că e şi la zece lei. Nu ştiu dacă cei două sute de metri pătraţi îl mulţumeau în general, dar cei zece lei l-au aruncat direct într-o reverie profundă. Simultan, tipul de la xerox ţipa la nişte băieţi care veniseră probabil să plătească nişte amenzi, iar doamna de la casă îi explica unei alte mămăi, mai tăcută de data asta, cum să planteze nuştiuce care e ca un praf şi să nu îl ia din greşeală pe mână ... you catch my drift.
* Pentru puţin timp. La casă am aflat cu toţii că i-au ieşit lalelele şi nu ştia când să dea cu ierbicid (fusesem colegi de bolgie în partea cealaltă), peste lalele. În plus, vroia să pună şi gazon printre ele. Nu mi s-a părut prea lămurit când a plecat.
Până am să mă laud plenar cu noile achiziţii (practic mi-am schimbat bicicleta, am rămas cu ghidonul, cadrul, cauciucurile/janta şi pipa vechi, restul, graţie lui Sebastian - of freeridebikes fame, sunt complet noi)
când la meteo se anunţă vânt moderat, ciuleşte urechile, altfel rişti să ajungi de râsul şoferilor pe Şoseaua Alexandriei, dând mai abitir ca un hamster din foaia a doua şi pinionul 5/8, doar pentru a rămâne pe loc
bucureştenii suferă în marea lor majoritate de toxoplasmoză, altfel nu-mi explic de ce le place aşa de mult să sară de pe refugiile de tramvai direct în stradă, să traverseze pe roşu, să aştepte RATB-ul pe şosea. În zona Pieţii Rahova, pensionarii sunt cei mai încăpăţânaţi. Zilele trecute era să intru în sacoşele unei mamaie, chit că-i făcusem semn de la un kilometru că să nu se dea jos de pe trotuar. Am observat că se uită la tine, văd că le faci semn din cap să nu treacă, dar ei tot pe a lor o ţin. O fi dat drumul Oprescu la şoseaua suspendată şi invizibilă.
la bulivar nu înseamnă pe pista de biciclete. Pentru ameţiţii care s-au rătăcit şi au nevoie de un drum în viaţă, mai precis de o pistă de biciclete care să le indice traseul spre casă, eu aplic metoda depăşitului milimetric. Poate, poate, s-or trezi şi ei din letargie şi vor înţelege că pista de biciclete nu este acasă pe canapea.
regula de bază este că mai întotdeauna, şoferul care o ia la stânga dreapta, nu va semnaliza. NU. VA. SEMNALIZA. deloc. Aşa că luaţi-vă toate precauţiile, strângeţi din dinţi, mergeţi mai departe.
nu care cumva să vă manifestaţi ostil pe stradă faţă de şoferi, pentru că nu se ştie când vă veţi întâlni cu ei şi nu veţi mai avea avantajul primului venit. În plus, ţineţi minte că voi sunteţi cei fragili, nu piţipoanca care dă cu piciorul la portieră, după ce a pus avariile pe banda a doua
singura maşină care îţi iese pe contrasens când eşti încă pe banda întâi din direcţia ta de mers, va fi un mercedes clk cu numere noi
dacă vezi un brad pe Prelungirea Ghencea în mijlocul străzii, opreşte-te şi dă-l la o parte, pentru că nu va mai opri altcineva.
obişnuieşte-te cu claxonul inutil. Şoferii sunt atât de isterici încât vor claxona când te observă ei, cei paranoici de la o sută de kilometri, cei nesimţiţi de la cinci centrimetri. Distanţa de claxonare este invers proporţională cu dimensiunea maşinii şi amplitudinea şi fidelitatea HI-FI a claxonului. Obişnuieşte-te, pentru că împarţi şoseaua cu toate animalele.
când eşti pe bicicletă, iar un alt biciclist te depăşeşte regulamentar, nu accelera ca neghiobul doar pentru că ai descoperit că a doua foaie merge mai repede decât prima. În plus, rişti să-ţi cadă pălăriuţa de pe cap.
primul lucru (prima opţiune ar fi trebuit să fie bifată by default, probabil că m-a lăsat memoria şi am uitat când am dezactivat-o) pe care l-am făcut după ce am actualizat Firefox-ul …
vă sfătuiesc să faceţi acelaşi lucru.
By all means, asta nu înseamnă că navigaţi în anonimitate pe net. Viitorul vostru angajator poate să vadă în continuare pozele de ieri noapte din bar, sau ce-aţi făcut vara trecută (la Marienbad, eventual). La fel şi ISP-ul vostru.
Dacă vreţi anonimitate, cumpăraţi o carte (ca asta, de exemplu) cu bani jos, mergeţi acasă, trageţi perdelele, încuiaţi uşa şi citiţi-o.
Pentru cei mai curioşi dintre domniile voastre, Dorian Prodan a scris un articol detailat despre vulpea în haine noi, pe IT Files (vă recomand să vă abonaţi la sait, nu se ştie când veţi avea nevoie de părere avizată în domeniu).
cred că prima ştire bună pe anul ăsta ... din câte îmi aduc aminte, ăsta ar trebui să fie cel mai important concert de jazz din ultimii ani (zece, douăzeci :D).
Nici prin gând nu-mi trecea că ar putea să vină şi Brecker (nemulţumitului i se ia daru’). La Bucureşti este anunţat Pat Metheny Trio, cu Larry Grenadier şi Bill Stewart.
Bill Stewart is so sick he sounds like he is playing notes
asta este de pe primul album pe care l-am ascultat cu el, Letter From Home. Dar după câţiva metri de bandă, eu vă recomand 80/81 ca fiind de bază.
Mie mi-ar fi ruşine să mă limitez doar la playlistul anilor optzeci. Cu Thin Lizzy (nu băgaţi în seamă titlul), l-am pus mai mult pentru atitudine, există piese mult mai bune din perioada Moore, ignorate pare-se de online.
şi Colosseum II
aici, cred că l-ar fi făcut şi pe Meola invidios ...
The spread of such trading gave Ishimaru another idea. Could market forces be used not just to get information out but to smuggle footage in? He and his colleagues started with a video about the Kim Il Sung era. Its ideological content was subtle: by praising the decades when life was good and food was plentiful, it was implicitly criticizing the current Kim Jong Il era, in which neither is the case.
Să le facă cineva un munte de bine celor de la PROTV şi să le spună să schimbe muzica de la Românii au talent. Pentru că nu cred că sunt singurul care are frisoane când aude Lux Aeterna.
sunt sigur că doar nişte capete seci care n-au dat prea mulţi bani pe originea cântecului, au zis, kewl! o să punem piesa asta, că sună a suspans ... ei bine, nu e nici un suspans, vă zic eu. Toţi mor la sfârşit, ba mai rău! Puteţi să folosiţi în loc Philip Glass, este mai vesel.
dacă tot e lung weekendul, puneţi domniile voastre mânuţele şi priviţi acest documentar PBS
una din primele casete cumpărate (pirat bineînţeles, trăiască poporul polonez) a fost Fear Of A Black Planet (Fight the Power, 911 Is A Joke, Welcome To The Terrordome şi îmi doream să fiu ca Terminator X când voi creşte mare - Flava Flav nu-mi inspira încredere, încă de pe atunci). Principala cauză a fost Bring The Noise, pe care o dădeau în draci pe Superchannel, bine nu îi înţelegeam rostul, dar am învăţat destul de repede să zic merci şi să nu pun întrebări cu urechile pline. Ok, şi când am ascultat Bring The Noise, mi s-a părut ceva foarte tare. Ritmul dat de Public Enemy suna chiar mai dur, mai violent decât metalul pe care îl ascultam atunci. Şi asta mi se părea curios, nu m-aş fi aşteptat din partea unei trupe de rap. Pe atunci, la televizor, singurul rap pe care îl pupai era MC Hammer.
Nici Sepultura (cred că Chaos A.D. a apărut mult mai târziu)n-ar fi putut să dea senzaţia de haos mai bine.
Ce vreau să spun este că hip-hop-ul este extrem de util la casa omului. A Tribe Called Quest, De La Soul, KRS-One, chiar şi Ice-urile, T şi Cube, şi bineînţeles Run DMC şi Beastie Boys. Doar dacă le iei pe ultimele, şi poţi să-ţi faci cultură muzicală să-ţi ajungă pentru doi ani, doar sortând samplerurile folosite. Gata cu vorba, Bring The Noise.
Azi la un sens giratoriu în Bragadiru, mă claxona un poliţist. Că cică de ce nu intru în sens, chiar dacă veneau vreo trei maşini din stânga. Îmi venea să-i zic
Auzi mă, de două ori a dat maşina peste mine şi de fiecare dată eram în legitimă apărare, a se citi aveam prioritate! Dacă vrei tu să fii zmeu, nu mă lăsa să-ţi stau în cale.
Cât despre mine, azi am ales să fredonez piesa asta idioată de la G'nR
Săptămâna trecută am fost la un interviu de angajare. De fapt, au fost vreo patru şedinţe de interviu, în total am fost chestionat de şase oameni, trei dintre ei făcând parte din top management.
N-are importanţă despre jobul în sine, dar o întrebare s-a strecurat pe parcursul tuturor şedinţelor. De fiecare dată când pomeneam şcoala pe care am urmat-o, pentru a umple spaţiile goale, că de experienţă nu putea fi vorba, o întrebare revenea obsesiv în discuţie. Ce poate (accentul este foarte important în mediul privat) face cineva cu ştiinţele politice în România?
Pentru cine nu e la curent, mediocrul din mine a urmat cinci ani (sunt eu mai întârziat, facultatea durează patru ani) cursurile Facultăţii de Ştiinţe Politice de la Universitatea Bucureşti, pe scurt FSPA.
Deci, care-i treaba cu oamenii şi ştiinţele politice? Cum poţi să porneşti o maşină în fiecare dimineaţă, să ţii minte cui trebuie să-i dai prioritate şi câte pâini trebuie să cumperi când te întorci acasă seara, dar nu poţi să reţii două, trei lucruri despre ştiinţa politică? Ni se pare normal să avem o hartă a genomului uman, să existe un virus care să atace controlerele din centralele nucleare iraniene, dar ne arătăm surprinşi atunci când aflăm că cineva a studiat nestudiabilul.
Paradoxal, în tot acest timp concurenţa pe locurile în FSPA rămâne ridicată. Situaţia e cu atât mai stranie, cu cât dacă în cazul dreptului sau a economiştilor finalitatea se vede la orizont, oamenii care dau la astfel de facultăţi exotice, par că habar nu au de ce au nimerit acolo. Nu o dată i-am auzit pe studenţii de acum, spunând că motivul pentru care au ales ştiinţele politice este pentru că îşi doresc să urmeze o carieră în politica românească. Dincolo de enormitatea auto-evidentă a enunţului, logica din spatele lui continuă să-mi scape. Chiar dacă facultatea de ştiinţe politice n-are cum să-ţi dăuneze într-o posibilă carieră politică, nici nu cred că te va ajuta foarte mult. Cel mult te va face să te gândeşti de două ori dacă să candidezi sau nu.
Bineînţeles că nu aşa stau lucrurile în toate cazurile, şi că sunt şi oameni care au ştiut foarte bine de ce s-au dus acolo, am prieteni care acum sunt la Bruxelles, studiază pentru doctorat în Statele Unite, predau etc. Dar majoritatea lucrurilor de genul ăsta ţin de bucătăria internă.
Fie că ne place sau nu, (sincer mie îmi place, îmi oferă un motiv de vorbă cu intervievatorul, anchetatorul, pentru că la întrebări legate de experienţa profesională sunt mă sting ca o efemeridă), nimeni nu este interesat de ştiinţa politică. Şi cînd spun nimeni, nu mă refer la hipsteri de Centru isteric sau filozofi care doresc să devină copiraitări. Ci despre oamenii obişnuiţi.Iar acest lucru se datorează în principal celor din interiorul profesiei.
Pe mulţi dintre foştii mei colegi i-am văzut cel puţin jenaţi, dacă nu de-a dreptul ruşinaţi de faptul că au făcut o astfel de şcoală. O parte dintre ei, nu dădeau doi bani pe ea, încă înainte de a o fi terminat. Eu încă n-am terminat-o, dar mai dau un ban, doi. Mi-aduc aminte de examenele finale şi cum mi-a şoptit suav un coleg, eu în patru ani, n-am citit nimic de Rawls, cine-i ăsta? Sfatul meu a fost să n-o mai spună cu aşa mare uşurinţă, pentru că faptele pot fi interpretate.
Mi-ar fi la fel de uşor să acuz profesorii că au pactizat cu diavolul, intrând în politică înainte de a se asigura că au cui lăsa locul rămas liber după plecarea lor, ziariştii care încă nu ştiu care este parcursul unei legi în Parlament, sau ce înseamnă democraţie consolidată, pseudo-analiştii care au condus institute sau au binecuvântat sondaje falsificate, oameni respectabili care s-au luat la bătaie, filozofi care s-au apucat să promoveze maimuţe. Dar n-am să o fac.
În schimb, prefer să mă amuz aducându-mi aminte de răspunsul unui coleg la întrebarea pe care i-a pus-o profesoara Czobor în primul an, contrariată de dezinvoltura cu care acesta gafa la cursul de Istoria ideilor politice,
de ce aţi dat la ştiinţe politice, domnule student?
Iar răspunsul a fost nimicitor,
pentru că la Politehnică puteam să intru fără probleme, dar mi-am dat seama că dacă spui la bere că ai făcut medicină sau psihologie, nu te bagă nimeni în seamă. Dar ştiinţele politice sunt ceva aşa, exotic! Nu ştie nimeni de unde să te ia. Pari interesant.
Şi trebuie să vă mărturisesc că exotice au rămas.
şi o recompensă pentru cei mai răbdători dintre dumneavoastră, un curs al profesorului Lessing, astăzi despre ce înseamnă cetăţenia
din categoria nu înţeleg de ce 104 nu are staţie comună cu 90 la Eroilor, Music Radar face un sondaj legat de cel mai tare solo de chitară, ever, să ne înţelegem. Şi fruntaşă pe ţară apare trupa asta
un fel de cum să umplem opt minute de spaţiu publicitar, fie ca vântul să vă ducă acasă
mă rog, eu am votat asta (puteţi să ziceţi ce vreţi, da eu nu mă dau în vânt după Pulse), asta mi se pare o versiune mai bună.
dar ar fi mers la fel de bine şi asta
There is something completely wrong with the interpipes today. Sau de ce sunt topurile relevante. Dacă mi-aş fi făcut cultura muzicală cu liste pe internet şi nu cu ajutorul şi casetele prietenilor (îmi cer scuze şi pe această cale celor care nu şi-au mai văzut proprietăţile înapoi) aş fi rămas cu Radio Vacanţa.
_18_03_2011105%5B6%5D.png "Pat Metheny (3)_18_03_2011105")
